Accident grav pe DN 56A, la intrarea în localitatea mehedinţeană Hinova, soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor 7
- Emil Simionescu
- 26 decembrie 2017, 14:23
Trei autoturisme au fost implicate, astăzi, într-un accident rutier, petrecut în localitatea mehedinţeană Hinova, soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor opt, potrivit unui comunicat al ISU Mehedinţi.
Traficul pe DN 56A a fost blocat în cursul acestei după-amieze după ce trei autoturisme (un microbuz, o maşină şi o autoutilitară) au fost implicate într-un accident rutier, ale cărui urmări s-au dovedit a fi nefaste pentru un pasager al uneia dintre maşini. Pentru salvarea victimelor au intervenit patru echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Dr. Tr. Severin cu o autospecială de descarcerare, două autospeciale cu apă şi o ambulanţă SMURD. Acestea au fost secondate în operaţiunea de salvare a celor implicaţi în evenimentul rutier de pe DN 56A, de un număr de şapte echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a declarat pentru reprezentanţii presei Raluca Tîrcă, purtător de cuvânt al ISU Mehedinţi. Oficialul a mai adăugat că accidentul, petrecut în localitatea Hinova, a determinat blocarea traficului în zonă. Din cele 9 persoane implicate în accident, opt au supravieţuit, echipele de intervenţie constantând, imediat după ce au ajuns la faţa locului, decesul unuia dintre pasagerii maşinilor care s-au izbit pe carosabil. În momentul de faţă se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la provocarea evenimentului rutier.