Pompiliu Popescu îl acuză pe fostul selecționer: „La condamnarea lui Popescu, mai mult indirect, ar fi contribuit și inerția lui Iordănescu”
- Andrei Călin
- 18 decembrie 2017, 14:42
Medicul Pompiliu Popescu a afirmat că Anghel Iordănescu a contribuit la condamnarea la închisoare a lui Gică Popescu.
Pompiliu Popescu, fost medic al echipei naționale, a declarat că Anghel Iordănescu ar avea o parte de vină în privința condamnării suferite de Gică Popescu, în „Dosarul Transferurilor”. Pompiliu Popescu a spus că fostul selecționer ar fi trebuit să-i dea „Baciului” un act, care l-ar fi scăpat de închisoare.
„La condamnarea lui Popescu, mai mult indirect, ar fi contribuit și inerția lui Iordănescu. Gică avea nevoie de un act prin care i-a vândut lui Iordănescu locul pe care e acum o școală din Pipera. Dacă ar fi avut acel act, Popescu n-ar mai fi fost condamnat. Și Iordănescu nu i l-a dat. Eu mă opresc aici cu explicațiile. Mai multe vă poate spune Gică. Iordănescu e într-un conflict total cu Generația de Aur. E posibil să mai fie și alte motive pe care nu le stăpânesc”, a spus Popescu pentru gsp.ro