Evreii FUG din periferiile Parisului, alungați de MUSULMANI

Evreii FUG din periferiile Parisului, alungați de MUSULMANI

Ziarul francez 20 Minutes realizează un amplu documentar privind „exodul intern” al evreilor din Departamentul Seine-Saint-Denis.

Publicația scrie că evreii își părăsesc casele din suburbia nord-vestică a Parisului pentru a scăpa de ostilitatea deschis anti-semită, acuzată și de premierul Edouard Philippe duminica trecută, catalogând-o ca „adânc înrădăcinată”.

Iată ce scrie 20 Minutes între altele:

„Acest ‘exod intern’ este dificil de cuantificat, însă este limpede că multe sinagogi din Seine-Saint-Denis s-au închis din lipsă de credincioși. La Pierrefit, rabinul a înregistrat un declin cu 50% în congregații, de când a venit aici, acum 30 de ani. O relatare asemănătoare am auzit la Bondy, unde numărul celor prezenți la Yom Kipur (ziua cea mai sfântă din calendarul evreiesc) a ajusn de la 800 la 400 în ultimii ani.”

Președintele sinagogii din Bondy constată o „deteriorare a climatului” în ultimii 15 ani. „Este greu de explicat, sunt provocări, sunt un anumit fel de priviri”, se plânge el. „Sunt locuri unde nu ne simțim bineveniți.”

Remarcile sale sunt foarte asemănătoare cu cele făcute cu 12 luni în urmă de rabinul Moshe Levin de la Raincy, care afirma că se teme să nu fie printre ultimii lideri religioși evrei din Seine-Saint-Denis. El sublinia:

„Ce mă deranjează cel mai mult este că în unele zone din Franța evreii nu mai pot trăi în pace, și la numai cinci minute de casa mea, ei sunt nevoiți să-și ascundă Steaua lui David sau kipa.”

Senzația că „nu sunt bineveniți” nu este o noutate pentru evreii din Franța. În 2015, ziaristul Zvika Klein a filmat cum reacționează strada când trece un evreu care poartă o kipa pe cap.

Din totalul populației din Seine-Saint-Denis, de circa 1,2 milioane de locuitori, 650.000 sunt musulmani.