Detalii CUTREMURĂTOARE în dosarul părintelui Pomohaci. A ieșit la iveală TOTUL!
- Ramona Danciulescu
- 12 decembrie 2017, 18:11
Fostul preot Cristian Pomohaci își „îmbogățește” dosarul. Deși a fost vorba, inițial, de o singură victimă a acestuia, sursele judiciare susțin că este vorba de mult mai mult de atât.
Detalii șocante ies la iveală în dosarul fostului preot, Cristian Pomohaci. Deși a fost vorba, inițial, de o singură victimă ce a depus plângere împotriva fostului preot, situația s-a schimbat radical. Sursele judiciare detronează bomba și ies la suprafață dezvăluiri cutremurătoare, așa că dosarul Pomohaci devine mult mai stufos.
La scurt timp după apariţia unei înregistrări, unde Pomohaci s-a ales cu dosar penal pentru tentativă de corupere a unui minor, cei care îl acuză au prins curaj şi au făcut publice detalii şocante, după cum informează Antena 3.
Sătenii bănuiau că acasă la fostul preot se întâmplă lucruri mai puțin religioase, însă nimeni nu avea curajul să spună ceva sau să sesizeze autoritățile. Unii săteni au declarat că „nu l-au dat de gol” pe fostul preopt pentru că faima lui Pomohaci le aducea prosperitate în afaceri şi turişti cât cuprinde. Însă care a fost cu adevărat preţul tăcerii numai copiii din casa lui Pomohaci îl cunosc. Încetul cu încetul, Pomohaci a devenit unul dintre cei mai bogați preoți din zona Clujului, datorită concertelor.Fostul preot deține opt apartamente despre care experţii imobiliari spun că ar valora 1.200.000 de euro, deci avea de unde să dea, pentru că şi Dumnezeu i-a dat. Însă Dumnezeu i-a şi luat, pentru că odată cu izbucnirea scandalului, mai marii preoţimii l-au chemat la judecata bisericească, potrivit aceleiași surse.
Pomohaci a fost caterisit după luni bune în care reprezentaţii bisericii au analizate mai multe probe. Deci nu mai poate sluji în biserică. Însă nimic nu l-a putut ţine departe de scenă şi concertele sale de muzică populară. Cristian Pomohaci nu se va prezenta însă doar la concerte, ci şi în faţa procurorilor atunci când aceştia îl vor chema în dosarul întocmit pe numele său.