Primăria Craiova CONFIRMĂ: A dat în judecată Tel Drum. Aflaţi motivul
- Antonia Hendrik
- 5 decembrie 2017, 16:18
Primăria Craiova se află în mare dificultate deoarece riscă să piardă finanţarea integrală de la Uniunea Europeană. Din acest motiv a fost nevoită să facă un efort financiar şi să achite de la bugetul local 2,7 milioane de euro, bani care trebuiau să vină de la firmele care au lucrat la proiectele pe fonduri europene.
Numai de la Tel Drum are de recuperat circa două milioane de euro, bani pierduți de Craiova din cauza întârzierii lucrărilor peste termenul impus de Comisia Europeană.
Primăria Craiova recunoaște, într-un răspuns trimis la solicitarea GdS, că a dat în judecată mai multe firme care au lucrat la proiectele pe fonduri europene. Printre ele ele se regăseşte şi societatea Tel Drum, despre care procurorii DNA spun că a fost folosită de președintele PSD, Liviu Dragnea.
La întrebarea cea mai importantă pusă de jurnaliştii de la GdS și anume: în ce stadiu este recuperarea celor 9 milioane de lei de la Tel Drum și a sumelor din celelalte proiecte, primaria a evitat să lămurească acest subiect.
Mai mult, "municipalitatea a ignorat alte două întrebări legate de Tel Drum: care este suma corecțiilor financiare cerute de Comisia Europeană și care au fost neregulile constatate. Răspunsul ar fi fost foarte important în același context al anchetei DNA pornite la sesizarea Oficiului de Luptă Antifraudă care a constatat fraudarea fondurilor europene de către Tel Drum", notează GdS.