Prședinta UNJR, Dana Gârbovan, explică, într-o postare pe contul său de socializare, de ce este imperios necesar să fie adoptate modificări aduse dreptului cetățenilor de a fi despăgubiți pentru vătămări cauzate de erori judiciare. Răspunderea materială a magistraților este intens cerută/așteptată de către români, peste 80% din populație dorind, conform ultimelor sondaje, instituirea unei asemenea răspunderi.

Voi explică în cele ce urmează ce modificări s-au propus în lege, astfel încât fiecare cetățean să înțeleagă esență modificărilor făcute în domeniul răspunderii materiale a magistraților și consecințele asupra drepturilor lor.

Premiza răspunderii materiale a magistratului este statuată chiar în Constituție, unde se spune că "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă" (art. 52 alin. 3).

Asadar, pentru că magistratul să poată răspunde material pentru prejudiciul pe care l-a generat statului prin eroarea judiciară, pentru care statul a despăgubit cetățeanul vătămat, e necesar să existe cumulativ două conditii:

1. Eroarea judiciară să fi produs pagubă statului. Că să fi produs pagubă, statul trebuie să fi plătit despăgubiri pentru eroare, condițiile răspunderii patrimonială a statului pentru erorile judiciare stabilindu-se “în condițiile legii”. Abia din momentul plății despăgubirii către persoană vătămată vorbim despre o “pagubă” produsă bugetului de stat, această fiind prima condiție necesară pentru că statul să se poată întoarce în regres contra magistratului care a generat pagubă. Fără pagubă acoperită de stat nu există răspundere materială pentru magistrat.

2. Eroarea judiciară să fi fost săvârșită de magistrat “cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”.

Asadar, pentru că statul să poată acționa în regres împotriva magistratului trebuie că eroarea judiciară să fi produs pagubă ȘI că eroarea judiciară să fi fost produsă cu rea-creadinta sau gravă neglijenta.

Daca oricare dintre aceste condiții nu sunt îndeplinite, statul nu se poate îndrepta, prin acțiune în regres, împotriva magistratului pentru a recupera prejudiciul.

Inainte de a vorbi despre modificările propuse la lege, este important de știut că în legea actuală există prevederi privind răspunderea materială a magistraților, înțeleasă că acțiunea în regres a statului împotriva magistratului pentru a recupera prejudiciul pe care l-a creat prin eroarea judiciară cauzată din rea-credință și gravă neglijenta.

Conditionarile puse, însă, în lege pentru că persoană vătămată să poată formulă cerere de despăgubiri împotriva statului (vedeți punctul 1 de mai sus), precum și termenele de prescriere a dreptului statului de a exercită acțiunea în regres împotriva magistratului, au făcut că prevederile actuale din lege să fie practic inaplicabile.

Astfel, în actuală lege, dreptul persoanei care a fost victima unei erori judiciare într-un proces civil era restrâns la situația în care eroarea era rezultatul relei credințe sau a gravei neglijente a magistratului.

Ca atare, nu orice persoană care era victima unei erori judiciare putea cere despăgubiri statului, ci numai cea care putea dovedi apriori culpă magistratului, fapt ce restrangea dreptul constituțional al persoanei în raporturile sale cu statul.

Apoi, atât termenul de prescriere al dreptului la acțiune pentru repararea erorii judiciare, cât și pentru exercitarea dreptului în regres era foarte scurt, făcând prevederea inaplicabila.

Din aceste motive, actualul text de lege a fost total nefuncțional, trebuind a fi modificat.

Modificarile aduse în Comisie au pornit de la principiul constituțional al responsabilității statului față de PERSOANELE care au suferit din cauza unor erori judiciare, principiu ce trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori.

1. În acest sens, primul lucru pe care nouă propunere l-a făcut a fost abrogarea dispoziției care bloca dreptul cetățeanului de a cere Statului repararea prejudiciului cauzat printr-o eroare judiciară, preconditionandu-l de existența unei hotărâri care să stabilească reaua credință și gravă neglijență a judecătorului sau procurorului.

Ma refer la abrogarea art. 96 alin. (4) din Legea 303/2004, care încă prevede că “Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale NU SE VA PUTEA EXERCITĂ decât în cazul în care s-a stabilit, în PREALABIL, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o fapta săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această fapta este de natură să determine o eroare judiciară”.

Conform acestui articol, statul îi recunoaște cetățeanului vătămat dreptul, că principiu, de a fi despăgubit, însă practic îi îngrădește exercitarea acestui drept, conditionandu-l de pre-existența unei hotărâri judecătorești ce îl vizează pe judecător sau procuror.

Exista astfel situația în care o persoană, deși a fost victima unei erori judiciare, să nu poate fi despăgubită, deoarece magistratul nu a acționat cu rea credință sau gravă neglijenta.

Acest text de lege, care limita exercitarea dreptului la despăgubiri, a fost eliminat, ceea ce va permite oricărui cetățean care a fost vătămat în urmă unei erori judiciare să ceară despăgubiri din partea statului, indiferent dacă eroarea a fost cauzată sau nu de culpă judecătorului sau procurorului.

Statul este garantul drepturilor fundamentale și al modului în care funcționează instituțiile sale și de aceea, din punct de vedere al raporturilor stat – cetățean, este irelevant motivul care a dus la eroare judiciara.

Daca un cetățean a fost vătămat de o eroare judiciară, statul trebuie să-l despăgubească. Punct.

Ca atare, în raportul dintre cetățean și stat e suficient să existe o eroare judiciară care a produs o vătămare, pentru a da naștere dreptului la despagubiri.

Or, reglementarea în cauza exact acest lucru îl împiedică, limitând dreptul cetățenilor de a fi despăgubiți în caz de eroare judiciara.

Limitand dreptul la despăgubiri, evident că se limitează și posibilitatea producerii pagubei pentru stat (care nu e pus în situația să plătească), ceea ce implicit reduce cauzele în care statul se poate întoarce cu acțiunea în regres.

Ca atare, prin eliminarea piedicilor existente, această prima problema a fost rezolvată, astfel că orice persoană vătămată în urmă unei erori judiciare va putea cere despăgubiri, fără alte condiționări privitoare la culpă magistratilor.

2. A două etapă privește raporturile dintre stat și judecător sau procuror și este materializată prin “acțiunea în regres”, statul întorcându-se împotriva magistraților care au cauzat eroarea judiciara.

Dupa cum rezultă din textul constituțional de mai sus, însă, dacă cetățeanul are dreptul - în “condițiile legii” – la despăgubiri pentru prejudicii cauzate de erori judiciare, indiferent de cauza erorii, statul nu se poate întoarce împotriva magistraților pentru recuperarea prejudiciului DECÂT în cazul în care procurorul sau judecătorul care au cauzat eroarea judiciară “şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”.

Aceasta înseamnă că, după ce statul a fost obligat la plata de despăgubiri către victima erorii judiciare, statul nu se poate întoarce automat, în toate cazurile, cu acțiunea în regres împotriva magistraților implicați în cauza, ci prima dată trebuie stabilită reaua-credință și gravă neglijență a acestora.

Conform noii propuneri, verificările privind exercitarea funcției cu rea credință ori gravă neglijență vor fi făcute de Inspecția Judiciară, conform procedurii stabilite de Legea 317/2004. În cadrul acesteia, judecătorul sau procurorul poate formulă apărările pe care le consideră necesare, urmând că la final, după exercitarea cailor de atac – dacă este cazul –, să se stabilească definitiv dacă judecătorul sau procurorul a acționat cu rea credinţa sau gravă neglijenta.

In acest caz va fi îndeplinită și cea de a două condiție pentru că statul să se întoarcă efectiv cu acțiunea în regres împotriva magistratului.

In concluzie, propunerea adoptată în Comisie a eliminat îngrădirile care existau în exercitarea dreptului cetățeanului de a fi despăgubit în urmă unei erori judiciare (nefiind despăgubit, nu se producea nici prejudiciu statului) și a instituit un mecanism distinct pentru exercitarea acțiunii în regres, ce îl include pe cel privind reaua-credință și gravă neglijență, astfel încât răspunderea materială să poată fi exercitată efectiv.

Contrar celor susținute de unele articole din presă, prevederea adoptată de Comisie crează cadrul legal pentru punerea în practică a ceva ce nu a fost exercitat în fapt niciodata.

Dincolo însă de aceste chestiuni punctuale, remarc faptul că tema răspunderii materiale este extrem de speculată politic, pentru câștigarea capitalului electoral, în condițiile în care, pe bună dreptate, cetățenii își doresc un mecanism eficient de răspundere și pentru magistrați. Acest mecanism este însă unul complex, iar răspunderea materială trebuie corelată cu cea penală și disciplinară, într-un ansambul coerent, care să asigure respectarea echilibrului independența - responsabilitate. Mai mult, doar răspunderea materială nu va rezolva niciodată în mod real problemele de sistem.

Raspunderea materială este o parte dintr-un angrenaj menit să confere responsabilitate în înfăptuirea actului de justiție, în care, alături de răspundere, se regăsesc dispoziții ce privesc modul de selectare a magistraților, de pregătire pentru a deveni magistrat, de formare continuă, de evaluare eficientă a acestora pe parcursul întregii cariere, iar propunerile din proiectul de lege abordează fiecare din aceste probleme.

Propunerile pe care le-am făcut, dacă vor ajunge în lege, vor întări independența justiției și vor crește calitatea actului de justiției, astfel încât drepturile și libertățile cetățenilor să fie mai bine aparate.