Un fost antrenor al Stelei este ferm: „N-aș mai colabora NICIODATĂ cu Gigi Becali. A încercat să-mi facă echipa”
- Andrei Călin
- 16 noiembrie 2017, 13:47
![Un fost antrenor al Stelei este ferm: „N-aș mai colabora NICIODATĂ cu Gigi Becali. A încercat să-mi facă echipa”](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2017/11/un-fost-antrenor-al-stelei-este-ferm-n-as-mai-colabora-niciodata.jpg)
Dorinel Munteanu, fost antrenor al Stelei, a afirmat că n-ar mai putea să lucreze vreodată cu Gigi Becali, din cauza atitudinii pe care o are patronul.
Dorinel Munteanu a pregătit-o pe Steaua, în 2008, și a povestit cum se implica patronul Gigi Becali în alcătuirea echipei. Fostul internațional a afirmat că n-ar putea să mai lucreze vreodată cu latifundiarul din Pipera, după experiența trăită în Ghencea.
„În general, se spune că nu se poate refuza Steaua. Dar eu n-aș mai colabora niciodată cu Gigi Becali. Poate că el va mai sta la Steaua încă 25-30 de ani, n-avem de unde să știm, dar eu nu m-aș întoarce niciodată acolo. A încercat să-mi facă echipa, dar nu am acceptat, deși am avut un lot foarte slab. A fost chiar un moment într-un meci cu Fiorentina. Eu am vrut să bag un mijlocaș străin, iar el a refuzat. Până la urmă, l-am bagat și poate asta m-a costat", a spus Munteanu la Telekom Sport.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)