Contribuția Marii Revoluții din Octombrie la PLANURILE lui HITLER

Contribuția Marii Revoluții din Octombrie la PLANURILE lui HITLER

Ceea ce bolșevicii numeau Marea Revoluție din Octombrie a fost pretextul pentru ca Germania lui Hitler să-și facă aliați puternici înainte de a declanșa al doilea război mondial.

Sub pretextul că se aliază pentru a stopa extinderea comunismului dincolo de granițele URSS, la 6 noiembrie 1937, Italia a aderat la "Pactul anticomintern" (semnat la Berlin, la 25 noiembrie 1936, între Germania şi Japonia); s-a constituit astfel "Axa Berlin-Roma-Tokyo".

Constituirea blocurilor militare în perioada interbelică a fost parte a procesului de declanşare a celui de-Al Doilea Război Mondial. Fiecare stat îşi exprima dorinţa de a fi parte a unei alianţe, trasându-şi obiectivele privind frontierele sale naţionale şi căutând, totodată, să se alieze cu alt stat puternic împotriva unui inamic comun.

La 25 noiembrie 1936, la Berlin, ambasadorul imperial japonez Kintomo Mushakoji şi ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Germaniei la Londra, Joachim von Ribbentrop, au semnat Protocolul Suplimentar la Acordul îndreptat împotriva Internaţionalei Comuniste, care stabilea "cooperarea strânsă" în ceea ce priveşte monitorizarea activităţilor Internaţionalei Comuniste şi a măsurilor de informare şi apărare împotriva acesteia, precum şi de contracarare a tuturor activităţilor de discreditare desfăşurate de guvernul de la Moscova.

Ne puteți urmări și pe Google News

La 6 noiembrie 1937, la Roma, reprezentanţii speciali la nivel de ambasadori ai guvernelor italian, japonez şi al Reich-ului au semnat Protocolul îndreptat împotriva Internaţionalei Comuniste, acesta fiind momentul de formare a Axei Puterilor, identificând drept inamic comun Internaţionala Comunistă. Documentul a fost semnat de Ribbentrop, ambasadorul plenipotenţiar Hotta din partea guvernului japonez şi Galeazzo Ciano, din partea guvernului italian.

Punctul de vedere al Federației Ruse l-a exprimat recent ambasadorul Moscovei la București. Vezi AICI