Veşti despre Regele Mihai I. Principesa Margareta va merge în Elveţia, la căpătâiul monarhului. NEWS ALERT!

Veşti despre Regele Mihai I. Principesa Margareta va merge în Elveţia, la căpătâiul monarhului. NEWS ALERT!

Vești proaspete despre Regele Mihai! Principesa Margareta de declarat că săptămâna viitoare va merge în Elveția, pentru a-l vizita, mărturisind că în ultimul timp au ținut legătura doar prin telefon.

"Merg în Elveţia săptămâna viitoare şi după aceea o să vă explic cum e (n.r. - Regele Mihai), că deocamdată am vorbit numai la telefon. E fericit că s-a întâmplat astă seară, de ziua lui. Dar, când o să merg acolo, o să ştiu mai mult", a declarat principesa, cu prilejul organizării celei de-a zecea ediții de la Ateneul Român a concertului regal caritabil organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României în beneficiul Programului "Tinere Talente". 

Regele Mihai a împlini vârsta de 96 de ani și și-a sărbătorit ziua de naștere într-un cadru privat, la reședința sa din Elveția

"Miercuri, 25 octombrie 2017, Majestatea Sa va fi sărbătorită de Familia Regală la împlinirea vârstei de 96 de ani. Regele Mihai va aniversa ziua de naştere în cadru privat, la reşedinţa din Elveţia, alături de Principesa Sofia. Majestatea Sa se află în continuare sub atenta supraveghere a personalului medical de diverse specialităţi, precum şi în prezenţa unor membri ai Casei Majestăţii Sale, detaşaţi în Elveţia, şi a două maici ortodoxe",  informează romaniaregală.ro.