Puiu Popoviciu cere judecătorilor anularea pedepsei de 7 ani de închisoare

Puiu Popoviciu cere judecătorilor anularea pedepsei de 7 ani de închisoare

Judecătorii de la ÎCCJ dezbat, astăzi, contestaţia depusă de omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu prin care acesta solicită anularea condamnării de 7 ani închisoare primită în dosarul "Băneasa". Puiu Popoviciu a părăsit România înainte ca instanţa supremă să dea sentinţa în acest dosar, fiind localizat în Marea Britanie, de unde autorităţile române încearcă să îl extrădeze. Omul de afaceri a fost reţinut la Londra, pe 14 august, însă a fost eliberat în schimbul unei cauţiuni de 200.000 de lire.

Pe 3 august, Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv la 7 ani închisoare în dosarul "Băneasa". În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi Cornel Şerban (fostul şef DGIPI) - 2 ani şi 6 luni cu executare, Ioan Nicolae Alecu (rectorul USAMV Bucureşti) - 6 ani de închisoare cu executare, Petru Pitcovici (fost şef în Direcţia Generală Anticorupţie din MAI) - 2 ani cu suspendare, Ştefan Diaconescu - 5 ani cu executare şi Andrei Mihai Bejenaru - 6 ani cu executare.

Potrivit DNA, în perioada 2000 - 2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparţinând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri Puiu Popoviciu.

"În condiţiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacţii şi, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, terenul a fost evaluat la valoarea de un dolar/mp, în timp ce valoarea de piaţă de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a oraşului Bucureşti, se învecinează cu DN1 Bucureşti - Ploieşti, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru şi sediile unor importante societăţi comerciale", susţineau procurorii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iniţial, Popoviciu, în înţelegere cu rectorul, a creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participaţiune în condiţii nelegale, introducând în acest mecanism societatea SC Log Trans, devenită ulterior Băneasa Investments.

Potrivit contractului, trebuiau dezvoltate activităţi de pomicultură, viticultură, creşterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa.

"Fără a avea acordul membrilor Biroului de Senat şi al Senatului USAMV Bucureşti, Ioan Alecu şi Gabriel Popoviciu au stabilit procentele de participare în cadrul asocierii, respectiv 49% pentru Universitate şi 51% pentru SC Log Trans. O evaluare asupra terenurilor în suprafaţă de 224 ha şi a imobilelor aferente care urmau a fi aduse în asociere nu fusese făcută. Prin urmare, acceptarea unei cote de participare de 49% de către Universitate nu s-a făcut în condiţii legale. În plus, aportul de 51%, sub formă de bani, ce revenea celeilalte părţi, a fost doar formal, sumele de bani doar tranzitând conturile societăţii", au mai indicat procurorii.