HOROSCOP Vineri, 13. Victor Sandu, directorul de cinematograf │ Horoscopul lui Dom’ Profesor
- Radu Ştef ănescu
- 13 octombrie 2017, 00:24
HOROSCOP L-am cunoscut pe Victor Sandu prin anii 60. Era directorul unui cinematograf modest, pe șoseau Ștefan cel Mare, pe partea cealaltă decât Clubul Dinamo. O sală lungă și curățică, care mirosea mereu vag a petrosin, fără balcon, aparatul de proiecție și sonorul erau vechi, dar încă bunicele. Nu mai știu cum se numea cinematograful acela, dărâmat ca să facă loc blocurilor. Își mai amintește cineva?
HOROSCOP Pe 13 octombrie s-au născut Yves Montand, Margaret Thatcher, Nana Mouskouri, Alexandru Andrieş, G.M. Zamfirescu.
În calendarul creștin-ortodox este Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași. Sfinții Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie. Nimic în ”Kalendar”.
Astăzi, 13 octombrie, îl pomenim pe francezul Yves Montand. L-am întâlnit, la Paris, prin anii 60-70’. Un tip înalt şi încântător, ciolănos, cu nas mare de francez şi cu gesturi de gal sută la sută. Cel mai francez dintre francezi, cel care a sedus-o pe Marilyn Monroe (gurile rele zic că nici nu era prea greu) era, însă... italian! Sunt mai mulți actori francezi din vechea gardă, anii de aur, care sunt de origine italiană. Să ne amintim doar de Lino Ventura și de Jean-Paul Belmondo. Dar, în schimb, Brigitte Bardot și Alain Delon sunt foarte francezi!
Yves Montand a fost implicat în marea politică discretă. Iacobin şi mason de grad înalt în Marele Orient, a făcut şi a desfăcut multe. L-a sprijinit pe De Gaulle şi apoi pe Mitterand. Nu conta culoarea politică, ci omul, dacă era, sau nu, prietenul lui! Gurile rele spun că aşa cum Frank Sinatra a fost “The Godfather” la Hollywood, nimic nu mişca în arta, actoria și muzica franceză, fără binecuvîntarea lui Yves Montand, “Le Parrain”!
Pentru mine rămâne actorul de neuitat din “The Wages of Fear” un film de artă, alb-negru, din 1953, şi apoi marele “Z” din 1969 sub regia ilustrului Costa Gavras. Şi şarmantul şansonetist, “Sous le ciel de Paris”!
Dar altceva doream să vă spun, dragi lupi, padawani și hobbiți.
HOROSCOP Este, vineri, 13! Aici intervine o muzică lugubră, gen film horror și se aude un râs diavolesc. Asta este vestea rea. Veste bună este că vineri 13, nu va mai fi în anul 2017, iar în anul 2018 doar în lunile aprilie și iulie.
Superstiție, sigur că da! Dar, pentru orice eventualitate vineri, 13, eu nu o să sparg lemne, nu o să tai crengile uscate, nu o să bat cuie, nu o să spăl rufe, nu o să dau cu aspiratorul, nu o să mă cațăr pe scară, nu o să… nu o să fac nimic! Așa nu o să am nimic de regretat, doar necazurile pe care mi le fac alții, pentru că nu știu dacă ați observat, dar necazurile ți le fac întotdeauna alții!
HOROSCOP Asta și pentru că noptea trecută am avut un vis. Eram bine merci cu Vineri prin orașul meu, se întuneca, când, din o străduță lăturalnică, din partea stângă, Vineri era în dreapta mea, apare Victor Sandu îmbrăcat într-un costum alb cu borsalino pe cap și ducând o tavă.
Cine este Victor Sandu? Un personaj pitoresc al Bucureștilor de altădată. Director de cinematograf. Prieten bun, dar bun, cu tatăl meu. Niciodată nu am știut exact ce îi lega, dar cred că era vorba de război. Odată când discutau în contradictoriu, Victor Sandu i-a spus tatălui meu: ”… domnule locotenent, cu tot respectul, nu aveți dreptate!” Exista o subordonare a lui Victor Sandu către tatăl meu. Mă duce gândul că Victor Sandu o fi fost în război unul dintre mecanicii tatălui meu, pilotul pe avioane de asalt FW-190. Victor avea talente de mecanic, repara orice.
L-am cunoscut pe Victor Sandu prin anii 60. Era directorul unui cinematograf modest, pe șoseau Ștefan cel Mare, pe partea cealaltă, decât Clubul Dinamo. O sală lungă și curățică, care mirosea mereu vag a petrosin, fără balcon, aparatul de proiecție și sonorul erau vechi dar încă își făceu bine treaba. Nu mai știu cum se numea cinematograful acela, dărâmat ca să facă loc blocurilor. Își mai amintește cineva? Scrieți-mi la dom.profesor@gmail.com.
HOROSCOP Acolo am văzut ”Cântărețul Mexican”, toate filmele cu Luis Mariano și Sarita Montiel, filmele rusești de război, cele cu Caterina Valente și Vico Torriani. Dar, așa cum vă spuneam, cinematograful a fost dărâmat și Victor Sandu numit director la cinematograful Republica, de pe bulevard, Scala, al doilea în ordinea importanței, din țară. Primul fiind vasul amiral al cinematografiei românești, Patria, ARO cum i se spunea popular.
Tot în aceiași perioadă tata făcea parte din Consiliul Culturii și ne-am mutat din Obor, pe Popa Petre, în centru. Făceam exact 12 minute de acasă până la cinematograful lui Victor Sandu. Mereu mă duceam la el, pentru că omul acesta a fost o enciclopedie a cinematografiei mondiale. Știa pe dinafară toate filmele, din perioada mută și până atunci, anii 60-70, când au fost turnate, actorii, regizorii, întâmplări mondene, tot, tot, tot…
HOROSCOP Așa am realizat că o sală de cinematograf era o afacere bună, foarte profitabilă, dacă era bine gospodărită. Și Victor Sandu se pricepea la toate, repara instalațiile, aparatul de proiecție, amplificatorul cu lămpi, ușile forțate de mulțimea care stătea la coadă ore întregi pentru un bilet, făcea oranjadă minunată pentru bufetul cinematografului, se ocupa de reclamă, iar afișele de la Scala erau întotdeauna cele mai îmbietoare.
HOROSCOP În anul 1989 în București erau 87 de cinematografe și trei săli polivalente, care se puteau transforma în cinematograf. Iată situația descrisă de Andreea Bujor, într-un articol mai vechi, care numără doar 5 (cinci) cinematografe în Bucrești și reproduce declarația președintelui sindicatului România Film, Maria Bikfalvi: "Toţi politicienii care au fost la putere după '89, indiferent de culoare politică, ne-au mai luat câte un cinematograf. Toţi le-au vrut. De fiecare dată, şi nu exagerez spunând asta, cinematografele treceau din subordinea noastră în subordinea unei primării de sector şi primăria le dădea unor persoane fizice sau juridice. În 2007-2008 s-au dat 100 de cinematografe care au ajuns pe mâinile unor indivizi, unii mai dubioși, alții mai puțin. S-au vândut, s-au prăduit, problema este că nimeni nu răspunde de aceste fapte. Din 874 de cinematografe, câte erau înainte de 1989, mai sunt 29 funcţionale, 161 închiriate. La nivelul Bucureștiului erau 87 și au mai rămas 5. În fiecare an s-a mai luat câte puțin din acest patrimoniu. Țin să precizez că noi nu am primit și nu primim niciun ban de la Ministerul Culturii".
Pentru că am uitat să vă spun ce-mi spunea în vis directorul de cinematograf Victor Sandu, întinzându-ne o tavă cu pahare: ”Luați o oranjadă, să vă mai trageți sufletul. Ați văzut câte se întâmplă?”
Vedeți câte se întâmplă, aveți ochi să vedeți lucrurile importante, nu bruiajul pervers? Bună întrebare într-o zi de vineri, 13!
HOROSCOP Am mai multe teme de aprofundat, de documentat. De exemplu despre ieșirea SUA și a Israelului din UNESCO, organizație ONU controlată copios de musulmani și condusă de o bulgăroiacă care a scris o singură carte: UNESCO and the World of Islam. În cea mai coruptă țară din UE, oficiala bulgăroaică se pare că are a doua avere din țară. De unde atâția bani, nu cumva de la prietenii ei musulmani pe care îi avantajează evident sifonând către ei banii organizației internaționale? Așa că trebuie să sun pe cineva la Sofia și pe altcineva la Plovdiv. Dar, tare mă tem că am dreptate.
Apoi cineva de peste ocean, un prieten bun, la care țin mult, mi-a pus o întrebare: de la ce număr și în ce condiții o minoritate poate deveni o națiune, care sunt criteriile și condițiile unui stat național modern. O întrebare foarte importantă și actuală. Așa că am de lucru, dar tot o să mai văd un film, generația mea a fost crescută cu pâine caldă și filme, așa că nu fac excepție. Nu știu ce o să aleg, poate o să revăd un film pe care l-am văzut prima dată la cinematograful lui Victor Sandu.
Doar să nu uităm că mâine este, în definitiv, o altă zi!
⃰ ⃰ ⃰
HOROSCOP
BERBEC O veste care pare că te interesează. Ziua de azi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi, cu cei din jurul tău. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Eşti mereu surprins(ă) de cât de rapid poate să treacă timpul. În activitatea proprie întâlneşti oarecare opoziţie, ca o pernă moale umflată cu aer, care încearcă să-ţi frâneze rapiditatea. Nu te enerva, nu reacţiona disproporţional ci încercă să-ţi păstrezi calmul şi să lămureşti pe cei din jur cum stă treaba. Se pare că trebuie să te descurci singur.
HOROSCOP
TAUR Aspecte favorabile deciziilor, la muncă. De asemenea, o zi profitabilă, eficientă, chiar interesantă sub aspectul realizărilor profesionale. Găseşti nota potrivită şi în acordul sentimental. Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi sa iei imediat măsurile necesare. Un film bun, o discuţie cu prietenii la un suc, o cină plăcută cu toată familia – ceva de genul acesta care să-ţi încălzească inima şi să justifice aspectele favorabile astrologice.
HOROSCOP
GEMENI Eşti în postura plăcută nativilor să acţioneze, să fie în activitate. Ziua este favorabilă pentru începerea unor proiecte noi, numai după ce verifici atent înţelegerile trecute. Lumea uită! O informaţie te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii. Poaţi să imiţi dinamica semnelor de foc, să joaci pentru scurt timp un rol. Aşa vei putea rezolva situaţiile dificile, de astăzi sau de oricând. „Disimularea inteligentă” a fost întotdeauna cheia succesului, în afaceri, dragoste sau război.
HOROSCOP
RAC Evită imprumuturile de bani, nu risca cheltuind mai mult decât trebuie, în această perioadă nu eşti şi norocos. Totuşi o veste bună, sau o surpriză plăcută din partea anturajului apropiat. Ţi-ai programat din timp ziua aceasta pentru cumpăraturi în oraş, dar iata ceva neaşteptat te face să-ţi schimbi planurile. Este totuşi o veste bună. Entuziasmul, calmul si optimismul trebuie să te caracterizeze. Vremea şi vremurile te enervează, dar este indicat să-ţi stăpâneşti agresivitatea. Orice necaz are şi o latură comică, mai ales dacă te-a prins ploaia fără umbrelă! Gândeşte bine, nu te mai văita şi viaţa va fi mai frumoasă!
HOROSCOP
LEU Vine soarele şi pe la fereastra ta, daca eşti cumpătat şi faci provizii de răbdare. Cei din jur te plac, profită ca să-ţi promovezi cu tact interesele. Din nou ai ceva dificil de rezolvat. Dimineaţa o poti folosi să iei, in sfârşit, decizia aceea deşteapta, curajoasa si dreapta, la care te gandesti de mai multa vreme. Totuşi, nu tot ce este adevarat si drept trebuie spus in gura mare, trebuie sa dai dovada de mai multa diplomatie si tact in relatiile cu anturajul tau. Nu eşti prea vesel azi, de aceea e bine să-ţi faci de lucru prin oraş, să te plimbi, poate faci ceva ordine prin haine, în orice caz să nu stai singur, pâna seara iţi vei reveni.
HOROSCOP
FECIOARĂ Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Se pare, însă, că totul se rezolvă cu bine. Seară culturală pentru procentul din zodie amator de valori clasice şi armonie! Astăzi ai o configuraţie bună, ai şansa să faci bine tot ceea ce începi şi să te impaci cu cineva pe care l-ai evitat multa vreme. Relaţiile cu persoanele nascute in semne de aer si foc sunt astazi armonioase, dar nu prea grozave cu cei născuţi în semne de apă şi pamânt. O anumită rutina se cere în profesie sau meserie şi se numeşte metodă, dar in dragoste trebuie sa aduci mereu ceva nou, ca să-i intreţii mereu flacăra – nu uita acest lucru.
HOROSCOP
BALANŢĂ Trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci. Nu trebuie să fii dur şi neplăcut, insistă, sigur, cu zâmbetul pe buze și oferă soluții convenabile! Nu te băga in discuţii serioase care privesc bani sau interesul altora. O zi bună. Poţi să-ţi iei o recuperare sau pur şi simplu te simţi foarte bine după orele de program. Concentrează-te astăzi pe relaţiile tale sentimentale. Nu încerca să te baţi cu toată lumea în acelaşi timp, planifică-ţi secvenţial activitatea şi priorităţile tale. Foloseşte cu isteţime resursele pe care le ai.
HOROSCOP
SCORPION După orele de program poate fi o zi pentru mici modificări în casă. Poţi face şi schimbări de program, noul te favorizează, mai mult, poţi primi ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. O zi dedicată in special lucrărilor urgente în care vei risipi multă energie. Laşi pe planul doi lucrurile importante. O să vezi peste câteva zile dacă ai făcut bine, sau rău. Stelele favorizează o seara relaxantă şi odihnitoare, pe care o meriţi. Dupa cum spune inteleptul, la un prieten trebuie sa gaseşti aprobarea faptelor tale, dar si un sfat adevarat, un pahar de apă şi o carte buna! Astăzi nu trebuie sa fortezi lamurirea unor situatii, deoarece atuul pe care te bazezi, intuiţia şi inspiraţia, nu te ajută prea mult.
HOROSCOP
SĂGETĂTOR Este necesar să dai dovadă de calm, iscusință şi răbdare pentru ca să anulezi unele aspecte nefavorabile. In orice caz, nu te poţi baza pe niciun ajutor: trebuie să rezolvi totul singur! Astazi faci schimbarile la care te gandeai de mai mult timp, care privesc dispunerea si ergonomia biroului sau a locului de munca. Debaraseaza-te de lucrurile inutile ca şi de toate prejudecatile si micile frane psihice care ti-au frant elanul si nu ti-au permis sa-ti arati adevaratele calitati. Ai tendinta, pentru unii suparatoare, de a fi permanent in ofensiva, sa tii la parerea ta si sa nu faci concesii sau compromisuri nimanui. Pastreaza-ti calmul si umorul.
HOROSCOP
CAPRICORN Perioada este favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Atenţie la variaţiile de temperatură, la vreme, îmbracă-te corespunzător şi totul poate să fie bine! Moderaţie în relaţiile sociale. Ai uitat ceva? Pentru un procent dintre Capricorni care s-au trezit de reveerie este o zi favorabilă pentru făcut cumpărături aşa cum le place lor, este doar vineri. Nu cheltui prea mult, stabileşte-ţi o sumă de la inceput. Stelele te avantajează să termini proiecte sau acţiuni care au fost amânate, reprogramate sau întârziate. Sau, cel puţin să faci paşi esenţiali către finalizarea proiectelor respective.
HOROSCOP
VĂRSĂTOR Domeniul emoţional este avantajat. Cu mai mult pragmatism şi mai puţine amânări poţi să te simţi chiar confortabil. Frecventează prietenii care te fac să te simţi bine şi nu produc surprize. O zi plăcută. Concentrează-te azi pe relaţiile tale sentimentale, pe trăirile şi simţămintele tale. Nu lăsă pe mâine cînd poţi să laşi pe poimâine, dar la un moment dat lucrurile se aglomerează şi intri în criză de timp, apoi laşi lucrurile neterminate. O anumită ordine cosmică te ajută astăzi să pui lucrurile tale materiale şi spirituale într-o anumită clasificare care te face să te simţi bine şi în siguranţă. Respectă-ţi cuvântul dat, mai ales ţie însuţi.
HOROSCOP
PEŞTI Nu te implica în conflicte cu semnele de foc. Atenţie, în special, la relaţiile cu Berbecii și Leii. Domeniile personale şi sentimentale sunt aspectate bine, dar nu exagera cu promisiunile. Multe vorbe bune, care iţi fac multă placere, din partea unor persoane rezervate de obicei. Astăzi eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să fi mulţumit. Primeşti în schimb, ca răsplată, mici gesturi plăcute facute de cei dragi, sau de colegi, fară vreun motiv anume, ci doar ca răsplată pentru bunul tau simţ. Dubla ta personalitate, dualitatea, polaritatea, vor fi mai puţin accentuate în perioada zilei de astăzi şi cu siguranţă sprea seară.
HOROSCOP