Cuc: ”În acest an nu vor fi luaţi pe nepregătite de iarnă”
- Georgeta Petrovici
- 6 octombrie 2017, 15:06
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Timişoara, că autorităţile nu vor mai fi luate prin surprindere de iarnă, anul acesta. Potrivit ministrului, pentru noul sezon rece în toate zonele ţării au fost deja semnate contractele pentru deszăpezire.
"În acest an nu vor fi luaţi pe nepregătite de iarnă. (...). Din punct de vedere al contractelor pentru deszăpezire, în acest an avem acoperite toate zonele din întreaga ţară. Din 58 de zone avem acoperite 57. Vorbesc de contracte multianuale pe 4 ani. S-a încheiat şi contractul pentru asigurarea sării. Mai avem două loturi pe Bucureşti, dar urmează să fie soluţionate şi acele contestaţii. Dacă nu se vor soluţiona în timp util, avem utilajele necesare să facem faţă", a afirmat ministrul Răzvan Cuc.
Ministrul Transporturilor a precizat că în momentul în care vor începe ninsorile, are pretenția ca, în baza contractelor, deszăpezirea să se facă în 12 ore, aşa cum a cerut şi premierul Mihai Tudose.
Ministrul Răzvan Cuc a participat vineri, la Timişoara, la cea de-a 38-a şedinţă a şefilor de Secţii de Drumuri Naţionale, eveniment organizat în acest an de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.