La vârsta de doar 31 de ani a devenit noul ŞEF al TAROM. Cine este noul DIRECTOR

La vârsta de doar 31 de ani a devenit noul ŞEF al TAROM. Cine este noul DIRECTOR

Alexandru Frunză este nou şef al Tarom. Acesta are doar 31 de ani, dar potrivit unei decizii a Consiliului de Administrație de joi, l-a înlocuit pe fostul director interimar Florin Susanu.

Victor Alexandru Frunză, actualul şef al Tarom, a fost în trecut consilier în Ministerul Transporturilor și gestionează finanțele companiei Tarom de doar două luni.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au declarat în urmă cu câteva zile, în faţa Comisiei pentru transporturi din Camera Deputaţilor, că săptămâna aceasta va avea loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie, ocazie cu care va fi desemnat un nou director general.

„Va fi o analiză a Consiliului de Administraţie şi cu siguranţă va fi un alt director. Aceasta a fost înţelegerea cu domnul Susanu”, a spus Dragoş Titea, secretar de stat în ministerul de resort, conform Libertatea.

Potrivit declaraţiei de avere completate în anul 2017, acesta a realizat următoarele venituri: 21.119 (monedă neprecizată) de la Ministerul Transportului, în calitate de consilier personal, 160.704 (monedă neprecizată) din închirierea imobilelor, 12.726 (monedă neprecizată) ca membru în Consiliul de Administraţie al CN APMC Constanţa şi 3.411(monedă neprecizată) de la Autoritatea Română Rutieră, ca membru în consiliul de conducere.

Ne puteți urmări și pe Google News