Pentru a dovedi că spune adevărul, Anton îi solicită lui Bădălău testul poligraf

Pentru a dovedi că spune adevărul, Anton îi solicită lui Bădălău testul poligraf

Acuzațiile unora dintre social-democrați că Marin Anton (liderul organizației județene a PNL) minte în legătură cu lovitura primită de la Niculae Bădălău (senator social-democrat, președinte executiv al PSD) la evenimentul din noaptea de 15 septembrie de la Comana, l-au determinat pe Anton să anunțe, în cadrul ultimei conferințe de presă a PNL Giurgiu, de marți, 19 septembrie, că va merge să facă testul poligraf, gest pe care îl solicită și senatorului Bădălău.

„Voi face testul poligraf, să vedem cine minte. Și îl invit și pe Bădălău să îl facă. Dacă vrea, ne ducem împreună, dacă nu, separat. Eu sunt sigur că nu va face asta, pentru că este un mincinos notoriu. După aceea, voi prezenta tuturor rezultatul, și se va vedea cine a mințit. Dacă vor vrea, și pleiada de pesediști să facă acest test, li-l plătesc și lor.

Nu am pozat niciodată într-un sfânt, am și eu greșelile mele, hibele mele. Dar faptul că Bădălău a venit la nuntă cu gorilele după el, în calitatea lui de tată de naș, demonstrează că ceva nu este în regulă. Vă mai spun doar atât: cel care a văzut tot este primarul Constantin Stoica!”, declara Marin Anton. 

Totodată, liderul PNL Giurgiu a declarat că la acea nuntă ajunsese invitat de primarul Aurel Enache, socrul mare, care i-a confirmat, telefonic, în după-amiaza de sâmbătă, invitația la eveniment. Mai mult, conform declarației  lui Marin Anton, președintele PSD, Niculae Bădălău  ar fi spus părinților mirilor  că, dacă apare liderul liberal, el se va ridica de la masă: Supărarea lui, a lui Bădălău, este că eu sunt singurul care scot la lumină toate neregulile făcute  de el. Oricum, am depus plângeri penale atât împotriva lui, pentru lovire și amenințări, dar și împotriva fiului acestuia, Gabriel Bădălău, pentru amenințări și injurii”, a mai spus Marin Anton. 

Ne puteți urmări și pe Google News