Kim – Opțiunea LETALĂ: Un atac asupra reactoarelor NUCLEARE ale Coreei de Sud

Kim – Opțiunea LETALĂ: Un atac asupra reactoarelor NUCLEARE ale Coreei de Sud

ONU a impus noi sancțiuni Phenianului pentru a forța oprirea programului său nuclear. Dar Kim nu are nevoie de arma atomică.

Chiar fără a utiliza dispozitive nucleare, Kim Jong-un poate provoca apocalipsa, lansându-și rachetele asupra centralelor nucleare ale Coreei de Sud, fapt ce ar duce la o contaminare radioactivă ce ar transforma țara vecină într-un deșert, afirmă Georgy Toloraya, fost diplomat rus în Coreea de Nord, citat de Russia Today.

Coreea de Sud are 24 de reactoare nucleare în funcțiune, majoritatea pe coasta sa de răsărit, îndreptată spre Japonia.

Toloraya, care este și director pentru Asia de Est al Institutului Economic din cadrul Academiei de Științe a Rusiei, a făcut această declarație încercând să demonstreze că nu există soluție militară pentru criza din Peninsula Coreeană, ci doar una diplomatică.

„Oricine înțelege perfect că pentru Coreea de Nord, dacă lansează un atac, un conflict ar însemna o distrugere imediată și completă, deoarece nimeni nu poate pune la îndoială forța militară a Statelor Unite”, a spus Toloraya.

Totuși, dacă Washingtonul încearcă să rezolve criza pe cale militară, un răspuns al Coreei de Nord ar urma cu siguranță, iar rachetele Phenianului, chiar lipsite de focoase nucleare, ar putea ținti facilitățile nucleare ale Coreei de Sud”, a explicat analistul.

Dacă criza din Africa de Est nu este rezolvată, multe țări „vor trăi cu spectrul unei erupții a unui vulcan nuclear”, a spus el.

Printre aceste țări s-ar număra cu siguranță și Japonia, a adăugat fostul diplomat.

Ne puteți urmări și pe Google News