Vanghelie se laudă că a prins DNA-ul cu „pantalonii-n vine”: „Ce cauţi, domn’le, pe perdea la mine?!”
- Ionu ţMure şan
- 22 august 2017, 00:00
Fostul edil al Sectorului 5 a relatat cum au încercat procurorii să îi monteze microfoane şi la ce presiuni l-au supus pentru a face denunţ împotriva unui VIP din lista telefonului mobil
Marian Vanghelie a declarat, ieri, în faţa instanţei că pe vremea când se afla în arest la domiciliu a primit o vizită din partea anchetatorilor, care i-au montat tehnică de interceprare şi i-au cerut să facă denunţ în legătură cu politicienii din agenda telefonului său mobil.
La ieşire din sala de judecată, fostul edil a detaliat acest episod pentru EVZ. „S-a întâmplat în felul următor. Din arest se încerca, fără să mi se spună în mod deosebit un nume, dar mi se transmitea: prietenii mei din telefon. Prietenii mei din telefon nu eraţi nici dvs., nu era nici vecinul meu. Acolo (n.r. – în listă) în afară de preşedintele Iohannis, pentru că de abia ajunsese în funcţie şi nu am discutat cu dânsul, în rest am discutat cu toată lumea, pentru că eram un om politic. Doreau un VIP. Venind la mine acasă, până m-am dus până sus că mi-au cerut documente, s-a încercat să mi se pună...Când am venit m-am uitat pe geam că am nişte...am un geam sablat şi de jur împrejur am un geam, cu să spun, dreptunghiular... Cand închizi uşa şi te apropii, vezi prin el; de la depărtare nu se vede, înţelegeţi? Şi am văzut că...se urcase! Am un postament, aşa, şi se urcase pe perdea. Am stat şi m-am gândit, sunt două variante: ori au pus microfoane, ori au încercat să le ia pe alea pe care le puseseră, pentru că eu am intrat într-o casă închiriată care era goală. Şi m-au plimbat până mi-au dat aprobarea vreo trei săptămâni, după care am intrat. Deci, una din variante! Şi la un moment dat leam şi spus: zic, domn’le, vreţi denunţuri de la mine? Să vă zic situaţii delicate şi penibile: parcă dânsul era infractorul şi eu eram procurorul. Se înroşise...Ce căutaţi, domn’le, pe perdea la mine?!”
Anterior, la proces, Marian Vanghelie a fost aplaudat în sala de judecată, după ce în ultimul cuvânt a spus: „Va veni o vreme când Kovesi şi Coldea vor răspunde pentru că îşi bat joc de poporul român”.
Geoană, audiat pe 20.09
Marian Vanghelie s-a prezentat, ieri, la Tribunalul Bucureşti pentru verificarea legalităţii măsurii controlului judiciar în dosarul în care este acuzat că a primit 30 de milioane de euro în schimbul unor contracte „cu dedicaţie”, pe vremea când era primar al Sectorului 5. Un judecător a rămas în pronunţare cu privire la cererea lui Marian Vanghelie de ridicare a măsurii preventive, pentru a putea părăsi ţara. În subsidiar, Vanghelie cere restrângerea dreptului de circulaţie la teritoriul UE, unde spune că vrea să meargă la tratament. Pe fond, pe data de 20 septembrie, în dosarul lui Marian Vanghelie va fi audiat Mircea Geoană