DEZVĂLUIREA lui Tomac: „Creşterea economică e PE DATORIE! Guvernul PSD-ALDE a făcut împrumuturi de 1,5 MILIARDE DE EURO!”
- Razvan Gheorghe
- 11 august 2017, 11:48
Preşedintele executiv al PMP – deputatul Eugen Tomac – susţine că actuala creştere economică este "pe datorie", deoarece anul acesta Executivul a făcut împrumuturi de 1,5 miliarde de euro pentru plata salariilor şi a pensiilor.
"PSD a demonstrat că, în afară de a minţi şi a umili acest popor, nu este în stare de nimic. Iar aşa cum vechiul circ nu mai poate fi vândut, au schimbat placa cu noi minciuni. PSD: Avem cea mai mare creştere economică din UE. Uită să spună însă că anul acesta am împrumutat peste 1,5 miliarde de euro pentru a plăti salarii şi pensii. Cu alte cuvinte, creştere economică pe datorie. PSD: Avem cel mai mic preţ la carburanţi din UE. Prin urmare, hai să mai impunem o suprataxă pe motorină şi benzină pentru a ne alinia la preţurile din Europa. Uită să amintească că avem şi cel mai mic salariu pe economie din UE. În aceeaşi logică, tot pentru că avem printre cele mai mici taxe şi impozite din UE, PSD urmează să îşi argumenteze mărirea de taxe şi introducerea de noi impozite, argumentând prin necesitatea de a ne alinia nivelului de taxare din alte ţări ale UE. Doar suntem cetăţeni europeni şi avem obligaţii, nu doar drepturi", a scris Tomac, pe Facebook.
Potrivit preşedintelui executiv al PMP, economia ţării "va fi paralizată de aceste măsuri haotice" iar românii vor alege să meargă în străinătate să muncească.
"În mod sigur, ne vom confrunta cu un nou exod de cetăţeni. Aceştia vor alege să plece peste hotare pentru a simţi că trăiesc în UE prin salariile pe care le primesc, nu prin taxe şi impozite de nivel european. În mare, strategia PSD este aceeaşi. Luăm de la cei care muncesc şi dăm celor care nu muncesc, nu gândesc, dar consumă şi, cel mai important, votează", a afirmat Tomac, citat de Agerpres.