Caz şocant la Iaşi: Doi avocați trimiși la închisoare de un judecător cu soție la DNA. A fost o „execuţie“
- Antonia Hendrik
- 9 august 2017, 15:32
Încurcate mai sunt iţele la Iaşi. Doi avocaţi, Remus Moraru şi Ciprian Mitoşeriu, au primit condamnări cu executare de la un judecător a cărui soţie lucrează la DNA, instituţia care i-a trimis în judecată. Apărarea invocă o incompatibilitate şi mai gravă: Mitoşeriu este avocatul unchiului judecătorului, suspect într-un dosar de la DNA.
Judecătorul Adrian Chiriac, de la Curtea de Apel Iaşi, a dispus ieri condamnarea a 10 persoane care ar fi fost implicate în presupuse fraude cu terenuri. Printre cei condamnaţi se numără şi avocaţii Remus Moraru, care a primit 10 ani de închisoare, şi Ciprian Mitoşeriu - trei ani şi două luni de închisoare cu executare.
Inculpaţii şi apărătorii din dosar au catalogat sentinţa de ieri ca fiind o „execuţie“. Avocatul Remus Moraru, cel care a primit cea mai dură condamnare, s-a arătat consternat de decizia instanţei, precizând că va ataca sentinţa.
La rândul său, Ciprian Mitoşeriu a menţionat că sentinţa reprezintă un „exemplu flagrant de eroare judiciară“. „Mi-am susţinut şi îmi susţin nevinovăţia, în contextul în care mi se impută că ar fi trebuit să cunosc faptul că anumite documente prezentate de clienţii mei pentru a fi utilizate ca probe ar fi fost întocmite în fals. Atenţie, este vorba despre declaraţii autentice date în faţa unor notari de unii martori, asupra cărora nu aveam absolut niciun motiv să mă îndoiesc.
La rândul său, Marius Striblea, decanul Baroului Iaşi, avocatul lui Costică Chirilă, a invocat că, deşi clientul său a fost condamnat cu suspendare, nu este de acord cu decizia deoarece a intervenit prescripţia faptelor. „Acest lucru este un mare abuz, un lucru de neconceput în spaţiul UE. Oricum, doar într-un stat bananier, într-un dosar instrumentat de DNA Iaşi, te poate judeca un ins ce are soţia procuror la DNA Iaşi, al cărui unchi (fratele tatălui, n.r.) este cercetat ca suspect de către DNA Iaşi, şi care unchi îl are drept avocat pe un inculpat din dosar (avocat Ciprian Mitoşeriu, n.r.).
Soţia judecătorului Adrian Chiriac, Gabriela, lucrează într-adevăr la DNA Iaşi, ajungând în funcţie după ce soţul ei a ajuns la Curtea de Apel Iaşi. Detalii despre acest caz, AICI.