ANUNȚ IMPORTANT pentru polițiști de la GUVERN. CRESC SALARIILE în Ministerul de Interne

ANUNȚ IMPORTANT pentru polițiști de la GUVERN. CRESC SALARIILE în Ministerul de Interne

Anunț important pentru polițiști, militari și personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În ședința de Guvern de vineri, ministrul Carmen Daniela Dan a propus o creștere a salariilor de 10 și de 15 la sută, în funcție de venituri, pentru eliminarea discrepanțelor intervenite în salarizarea dintre militari şi funcţionarii publici cu statut special.

Anunț important pentru polițiști, militari și personalul civil din cadrul MAI făcut de Carmen Daniela Dan, ministrul Afacerilor Interne, în cadrul ședinței de Guvern, de vineri.

Pemierul Mihai Tudose a anunțat că Guvernul ia în discuție, spre aprobare, varianta finală a ordonanţei de urgenţă privind reglementarea pensiilor speciale, prin care „va repara o nedreptate”. 

În acest context, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a precizat că va supune aprobării în şedinţa Executivului emiterea unei Ordonanțe de Urgență care să prevadă majorarea salariilor cu 15% a personalului militar şi civil.

„Eliminăm unele discrepanţe intervenite în salarizarea dintre militari şi funcţionarii publici cu statut special, constatate de către noi, prin majorarea salariilor cu 15% în ceea ce priveşte personalul militar şi civil. Astfel, prin actul normativ pe care vă rog pe dumneavoastră şi pe colegii mei să îl aprobe astăzi, propunem pentru salariile poliţiştilor din Ministerul Afacerilor Interne o majorare cu 10% a cuantumului brut al salariilor'', a spus Carmen Dan, citată de Agerpres.

De asemenea, ministrul Dan a mai spus că propune majorarea cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază ale personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, „cu excepţia personalului civil, care a beneficiat deja, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi instituţiilor aflate în subordinea sa”. „Intenţionăm să eliminăm sau să mai facem un pas în eliminarea discrepanţelor în ceea ce priveşte stabilirea salariilor lunare ale personalului care deserveşte sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională", a adăugat Carmen Dan.

La solicitarea premierului, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a precizat că pensiile nu vor mai crește, ca și până acum, în funcție de măririle de salarii, ci vor fi ajustate în funcție de inflație. În context, oficialul de la Muncă și Protecție Socială a dat exemplul unui pensionar din MAI care avea un venit de 7.000 de lei, în anul 2010, iar acum încasează o pensie de 22.000 de lei.

„Măsurile au fost însă adoptate în vederea eliminării inechităţilor dintre categoriile de pensionari, dar şi în contextul în care există pensii de serviciu care au crescut şi cu 300% în ultimii ani ca urmare a creşterii salariale semnificative a respectivelor domenii de activitate”, a adăugat Olguța Vasilescu.

Legat de acest subiect, ministrul Muncii a precizat: „Avem acest proiect foarte important şi foarte dezbătut în spaţiul public, vă propunem o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că pensiile de serviciu nu se vor mai majora anual prin raportare la creşterile salariale, ci doar în funcţie de coeficientul de inflaţie. Actul normativ prevede, de asemenea, că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăşi media soldelor sau salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei. Precizăm că niciuna dintre pensiile speciale aflate în plată nu va fi micşorată ca urmare a adoptării prezentei ordonanţe de urgenţă”.  Vasilescu a adăugat că „nu suferă modificări nici baza de calcul şi nu intervin schimbări nici în ceea ce priveşte vârsta de pensionare”.