România cumpără ELICOPTERE de la AMERICANI

România cumpără ELICOPTERE de la AMERICANI

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, astăzi, cu reprezentanți ai companiei Bell Helicopter. Discuțiile au vizat achiziția unor elicoptere de atac de la firma americană.

Alături de Tudose, la întrevedere au luat parte ministrul Apărării Naționale, Adrian Ţuţuianu, ministrul Economiei, Mihai Fifor, şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-locotenent Laurian Anastasof.

„După convorbiri, ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a semnat scrisoarea de intenţie de preţ şi disponibilitate privind achiziţionarea de elicoptere de atac, urmând a fi adresată Guvernului SUA”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.

Potrivit comunicatului, după întâlnirea de la sediul Guvernului a urmat o discuție tehnică la sediul Ministerului Apărării Naționale.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În perioada următoare, vor avea loc discuţii aprofundate între reprezentanţii Ministerului Economiei şi cei ai Bell Helicopter privind înfiinţarea unei societăţi mixte, dar şi a transferului tehnologic şi de know-how care să permită producţia elicopterelor pe teritoriul României. Această decizie va avea un impact direct considerabil asupra dezvoltării economice a ţării noastre, fiind, în acelaşi timp, şi un generator de securitate în zonă”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, Executivul menționează că „decizia privind achiziţionarea de elicoptere de atac se fundamentează pe planul de înzestrare aprobat recent de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării”.