Cel mai IUBIT ambasador de către Igor DODON

Cel mai IUBIT ambasador de către Igor DODON

Agenda lui Igor Dodon, scrisă la Ambasada Rusiei – titrează portalul MoldNova, comentând că ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Farit Muhametșin, este cel mai iubit dintre diplomații acreditați în Republica Moldova de către președintele socialist Igor Dodon.

Autorul observă faptul că Dodon se întreține cu Muhametșin de cele mai multe ori înainte sau după principalele evenimente la care participă șeful statului sau în contextul declarațiilor pe care le face periodic. În total, de la preluarea mandatului de președinte, pe 23 decembrie 2016, Igor Dodon s-a întâlnit oficial de 14 ori cu ambasadorul Rusiei la Chișinău, Farit Muhametșin”, notează portalul MoldNova, citat de Radio Chișinău.

„Dodon va serba la Tiraspol 25 de ani de când armata rusă nu mai pleacă din Transnistria, comentează scriitorul Alexandru Vakulovski într-un editorial pe Deschide.md. Sâmbătă aceasta el intenționează să împartă decorații soldaților ruși din Transnistria (care au „pacificat” până l-au împușcat pe Vadim Pisari), teroriștilor separatiști, dar și veteranilor moldoveni. În această ecuație, scrie autorul, cei mai batjocoriți sunt veteranii noștri, apoi fiecare cetățean moldovean în parte… Iar noi facem 1000 de petiții să-l dăm jos pe Dodon, când de fapt ar fi trebuit să nu-l votăm”.

„Trupele ruse din Transnistria sunt un PERICOL de MOARTE pentru R. Moldova, iar Rogozin - responsabil de menținerea focarului secesionist, susține într-un interviu din Ziarul Național fostul Ambasador al R.Moldova în SUA, Igor Munteanu. Atât timp cât cetățenii R. Moldova sunt privați de libertatea de a circula liber în propriul stat, când kgb-ul transnistrean arestează activiști și închide școli, persecută disidenți și seamănă frică în localitățile loiale Republicii Moldova din stânga Nistrului, participarea la evenimente precum cele organizate la Tiraspol, este imorală și echivalentă cu trădarea celor care s-au jertfit pentru apărarea R. Moldova în 1992, susține Igor Munteanu. El atrage atenția că sub paravanul acestei Misiuni de pacificare, care nu se potrivește niciunui standard internațional de menținere a păcii, Moscova a avut grijă și a consolidat regimul separatist, i-a oferit resurse politice, financiare și militare, înstrăinând-o și mai mult de corpul politic al Republicii Moldova. Trebuie să fii total iresponsabil să crezi că poți astupa țevile de tancuri îndreptate spre Chișinău cu medalii și flori depuse de clientela socialistă, mai comentează expertul.

Ne puteți urmări și pe Google News