Previziuni SUMBRE pentru Liviu Dragnea: Va fi SCUIPAT din PSD ca o măsea stricată
- Adrian Dumitru
- 25 iulie 2017, 07:21
Avertisment dur transmis lui Liviu Dragnea de către Radu Banciu. Cunoscutul și controversatul prezentator a făcut o radiografie dură a situației din PSD.
Radu Banciu a vorbit în emisiunea ”Lumea lui Banciu” despre faptul că un sondaj intern al PSD ar arăta că Liviu Dragnea a ajuns la 15% în timp ce PSD se menține la cota de 40%.
”Șeful PSD, considerat cel mai mare PSD-ist din istorie, are doar 15%, în raport cu partidul său care se freacă practic cu spinarea de acele 40 de procente. (...) PSD-ul face scut, se căciulește în fața lui Liviu Dragnea pe care, la un moment dat, îl va scuipa probabil ca pe o măsea stricată, așa cum face acum cu Victor Ponta”, a comentat Banciu.
”Astăzi este Victor Ponta un proscris, se vorbește despre el ca despre un gunoi. Oare nu asta va fi și soarta lui Liviu Dragnea la un moment dat? Mai ales că pe Dragnea îl vor putea lua și în șuturi în timp ce-l vor denigra cu sabia și cu pistolul, întrucât Liviu Dragnea nici măcar n-a fost prim-ministru. El este un simplu și amărât șef al PSD-ului într-o perioadă de o confuzie, aș spune babiloniană la PSD”, a mai spus prezentatorul TV.