ÎNCĂ 6 cazuri de RUJEOLĂ CONFIRMATE. Doi adulți și patru copii nevaccinați S-AU ÎMBOLNĂVIT
- Irina Lungu
- 24 iulie 2017, 15:14
O familie din Botoșani, formată din doi adulți și patru copii, niciodată vaccinați antirujeolic, s-au îmbolnăvit, crescând astfel numărul cazurilor de rujeolă înregistrate în ultima vreme în România.
Autorităţile sanitare din Botoşani au efectuat o anchetă epidemiologică şi au instituit o serie de măsuri de carantină după ce o familie formată din şase membri, doi adulţi şi patru copii, au contractat rujeola, relatează Agerpres.
Potrivit medicului epidemiolog Irina Rusu de la Direcţia de Sănătate Publică din Botoşani, cele şase persoane au vârste cuprinse între unul şi 35 de ani, și nu au beneficiat de vaccinul antirujeolic.
”Niciuna dintre persoane nu a fost vaccinată împotriva rujeolei”, a declarat Alecu.
Cadrele medicale susţin că focarul de rujeolă, primul mai grav înregistrat în ultima perioadă în judeţ, a apărut într-o localitate din mediul rural şi este vorba de unul izolat, neexistând riscul apariţiei de noi cazuri în comunitatea respectivă.