Admitere la Facultate 2017: 3000 de candidați pe 1.000 de locuri, la Medicină
- Ionut Gogean
- 22 iulie 2017, 13:20
ADMITERE FACULTATE 2017! Un număr de 1.000 de locuri bugetare au fost scoase la concurs de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. Pentru ocuparea acestora vor concura 3.000 de candidați.
Pentru cei care nu reușesc să ocupe un loc la buget, instituţia a pus la dispoziţie 440 de locuri contra cost.
"Pentru cele 520 locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.811 de candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară, 547 de candidaţi/155 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie, 207 de candidaţi/155 de locuri, iar pentru FMAM, 431 de candidaţi/170 de locuri. Pentru concurenţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziţie alte 440 de locuri cu taxă", se arată într-un comunicat de presă al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.
Cei 2.996 de candidaţi vor susţine examenul de admitere miercuri, 26 iulie, care vor da o probă scrisă cu cerinţe din biologie şi chimie, iar pentru ocuparea unui loc la fără taxă, se ia în calcul numai nota obţinută la acest examen.
„Dacă după 1989 interesul absolvenţilor de liceu s-a îndreptat, paradoxal, către alte facultăţi precum cele de studii economice sau drept, îndepărtându-se semnificativ de medicină, în ultimii ani asistăm la o repoziţionare a opţiunilor şi, în ceea ce priveşte admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti , se accentuează un interes crescut. Acest fapt demonstrează încă o dată că şcoala de medicină românească rămâne în registrul competiţiei şi al valorilor academice, atât prin dorinţa tinerilor candidaţi de a accede în universul cercetării ştiinţifice medicale, cât şi prin reputaţia pe care, de-alungul istoriei sale, această Universitate şi-a creat-o şi poziţionându-se pe harta Universităţilor de profil ale lumii” a declarat Ionel Sinescu, rector al UMF „Carol Davila” Bucureşti.