Numărul italienilor SĂRACI LIPIŢI PĂMÂNTULUI s-a triplat în ultimul deceniu

Numărul italienilor SĂRACI LIPIŢI PĂMÂNTULUI s-a triplat în ultimul deceniu

Numărul săracilor "absoluţi" - sau cei care nu îşi pot permite să cumpere un coş al bunurilor şi serviciilor necesare - ajungea la 4,7 milioane, anul trecut, de la 1,7 milioane, în 2006!

Numărul săracilor "absoluţi" - sau cei care nu îşi pot permite să cumpere un coş al bunurilor şi serviciilor necesare - ajungea la 4,7 milioane, anul trecut, de la 1,7 milioane, în 2006, potrivit Istat, Institutul Naţional de Statistică din Italia, reprezentând 7,9% din populaţie, majoritatea concentrându-se în regiunile sudice ale ţării.

În contextul în care Italia a trecut în perioada 2008-2013 prin cea mai acută şi lungă recesiune de la Al Doilea Război Mondial, mai mult de un sfert din producţia industrială a ţării a fost afectată. În aceeaşi perioadă a crescut şomajul, rata ajungând la 13% în 2014, de la 5,7% în 2007. Rata şomajului a fost de 11,3%, în mai.

Timp de zeci de ani, Italia a raportat o rată scăzută a fertilităţii, doar 1,35 copii per femeie, comparativ cu media de 1,58 din cele 28 de state membre ale UE, în 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Raportul pe sărăcie arată cât de inutil este să evidenţiezi de ce sunt mai puţin nou-născuţi în Italia", a spus Gigi De Palo, directorul Forumului Asociaţiilor de Familii din Italia.

Numărul celor săraci absoluţi a crescut, anul trecut, în segmentul celor tineri, ajungând la 10% pe intervalul de vârstă 18-34 de ani. Rata a scăzut cu 3,8% pentru populaţia cu vârstă de peste 65 de ani, potrivit raportului Istat.

La începutul acestui an, Parlamentul a aprobat un nou instrument care să combată sărăcia, numit venitul de incluziune, care înlocuieşte măsurile existente care sprijină venitul, în urma cărora vor beneficia 400.000 de gospodării, 1,7 milioane de oameni, în total, potrivit publicaţiei Il Sole 24 Ore, care citează documente parlamentare. Programul va fi finanţat cu resurse de aproape două miliarde de euro, anul acesta, finanţare care ar trebui să crească la 2,2 miliarde de euro, în 2018, potrivit aceleiaşi surse.