Donald Trump și Emmanuel Macron pun țara la cale. Taurii nu au o zi ușoară, Gemenii nu au șanse, dar rămân în istorie │ Horoscopul lui Dom’ Profesor
- Radu Ştef ănescu
- 14 iulie 2017, 00:22
Donald Trump și Emmanuel Macron s-au întâlnit la NATO, G7 și G20. Au petrecut deja împreună 11 ore și 20 de minute. Nu au petrecut, au pus țara la cale. Ce zic eu țara, lumea! La această durată, se vor adăuga multele ore legate de 14 iulie. De ce atâta vorbărie, atâtea tratative, negocieri?
HOROSCOP Pe 14 iulie s-au născut Irving Stone, Ingmar Bergman, Gustav Klimt, Gerald Ford, Jules Mazarin, Lino Ventura, Lucian Bratu, George Anania, Mădălina Manole.
În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Achila, Iust, Iraclie şi Nicodim Aghioritul.
Nimic, nimic important în „Kalendar”. Dar, continuă Pirosiţele.
14 iulie, Ziua Republicii. A Republicii Franceze, dar şi a Irakului!
"Evenimentul zilei" din 14 iulie 1789 a fost "cucerirea şi distrugerea Bastiliei" unul dintre momentele mai mult, sau mai puţin, importante, ale Revoluţiei franceze. Revoluţie care, am fost intoxicaţi cincizeci de ani, cum că, a fost opera maselor populare care luptau împotriva oprimării şi a regalităţii. Nobilii francezi, care mai au şi astăzi urmaşi de marcă, chiar „sang royal”, spun din vârful buzelor că episodul Bstiliei se poate rezuma în câteva cuvinte: nişte infractori au dărâmat închisoarea în care fuseseră deţinuţi. Punct!
Ca orice revoluţie, sau loviluţie, se pare că a fost opera "securităţii şi a activiştilor" iar cetăţenii din Paris, cei fără chiloţi, au murit pe capete plătind preţul sângelui pentru complotiştii oportunişti veniţi la putere. Un exemplu: spuneam zilele trecute că autorul "Declaraţiei drepturilor omului" a fost cetăţeanul Lafayette. Care era... marchiz?!! Iar puterea a fost preluată, de fapt, de inflexibilii iacobini, republicanii cei duri, unii dintre ei fiind nobili, alţii masoni, alţii şi nobili şi masoni, care mai conduc şi astăzi Franţa, sigur, din umbră! Apoi Franța a devenit imperiu! Unde este, iubiţilor istorici, lupta de clasă?
HOROSCOP Passons... Anul acesta parada militară de 14 iulie de la Paris este onorată de prezența președintelui SUA, Donald Trump. Defilează și trupe americane. Pretextul este marcarea a 100 de ani de la intrarea SUA în război în Europa, prin trimiterea corpului expediționar al lui Pershing. Ca să fim drepți, ”Black Jack” a ajuns pe bătrânul continent cu mâinile goale, fără armament și muniții. S-a milogit de francezi și englezi care i-au dat tancuri, tunuri, arme și muniție. Apoi a spus că nu primește ordine de la ei, ci doar de la Washington. Tare de tot generalul John J. Pershing, au botezat o rachetă tactică după el!
Să sperăm că situația nu se repetă. Cea cu americanii veniți cu mâinile goale...
Haideți să vedem ce spune teoria conspirației, gurile rele de pe Sena. Donald Trump și Emmanuel Macron s-au întâlnit la NATO, G7 și G20. Au petrecut deja împreună 11 ore și 20 de minute. Nu au petrecut, au pus țara la cale. Ce zic eu țara, lumea! La această durată, se vor adăuga multele ore legate de 14 iulie. De ce atâta vorbărie, atâtea tratative, negocieri? Simplu, pozițile SUA și Franței sunt deosebite, în multe capitole divergente. De exemplu SUA s-a antrenat într-o nouă cursă a înarmărilor, Franța a anunțat că reduce bugetul militar. Iar la Bilderberg, anul acesta în Virginia, s-a hotărât strângerea relațiilor Nord Atlantice, refacerea alianței care a câștigat războiul.
Revizionismul duce direct către un alt război mondial. Istoria este martoră, primul război a rămas neconsumat, cu un armistițiu ciudat și o Rusie devenită bolșevică. Revizionismul german nazist și sovietic au dus la al Doilea război mondial. Niciodată nu a fost vorba de ideologie, ci doar de jaf și cotropire, de cuceriri și țări ocupate.
Emmanuel Macron a fost făcut președintele Franței de cei de la Bilderberg și de masoni. Cele două nu au legătură. Masonii au treaba lor, invitații de la Bilderberg cu totul altă treabă. Uneori, rareori, interesele se suprapun.
HOROSCOP Macron, ca să ducă la bun sfârșit sarcinile primite de la Bilderberg, s-a poziționat ca mediator în jocul dintre Statele Unite, Europa și Rusia. Să ne amintim că nu s-a răcit încă scaunul pe care a stat Vladimir Vladimirovici Putin la Paris, la Versailles.
După ce Donald Trump a pus-o la punct pe obraznica bucătăreasă teutonă, pentru ca se comporta ca și când Germania ar fi câștigat războiul, nu Aliații, SUA au nevoie de un cap de pod în Europa. Marea Britanie a fost declarată la Bilderberg în carantină, așa că singura posibilitate rămâne Franța. Și Polonia. Cele două țări au cele mai puternice armate din Europa continentală liberă. Polonia are probleme teritoriale grave cu Germania, Ucraina și Federația Rusă. Nu se vorbește deloc despre ele, dar înghețul problemelor nu înseamnă rezolvarea lor, ba din contră. Prietenii mei polonezi mi-au spus că s-a ajuns la un acord parțial cu Donald Trump.
Probabil că Macron o să pedaleze pe Acordul de la Paris. Frecție la un picior de lemn. Altceva nu are... ba da! Reputația. Macron are o presă bună, Donald Trump, nu! Acum este mult să numești presă zbierătele isterice ale unor publicații anarhiste de stânga. Dar, care constituie 93% din presă!!!
Pentru mine este evident că cei doi președinți, cel american și cel francez vor fi de acord și vor promova amplificarea relațiilor economice și politice și sincronizarea în lupta împotriva terorismului, adică menținerea sferelor de influență.
Gurile rele de pe malul Senei se întreabă dacă Macron va avea curajul să-i ia fața lui Mutti Merkel. Care, acum, după conflictul cu Trump, stă în tranșee, sau în bunker, după modelul înaintașului Adolf, așteptând să treacă furtuna. Mai ales că după moartea regretatului Helmut Kohl, de care Merkel și-a bătut joc, au ieșit la suprafață, în mediul diplomatic (nu o să ajungă în presă, sper, niciodată) multe amănunte delicios de frivole, dacă nu chiar perverse, din tinerețea Die Kanzlerin.
Dar, mai mult ca orice, este important în ochii lumii, să se arate că sacrificiul zecilor de mii de militari americani în Primul război mondial, nu a fost în zadar. Cum nu au fost în zadar jertfele americane, ale aliaților, în al Doilea război mondial. Prețul sângelui a fost plătit! Cine vrea să schimbe ordinea mondială? Bună întrebare!
HOROSCOP Cred că o să (re)văd un film francez cu Lino Ventura, astăzi îl pomenim. Cu toate că cineva dintre domniile voastre mi-a recomandat două filme noi: ”The Zookeeper’s Wife” și ”The Wizard of Lies”. Noaptea este scurtă, nu cred că pot vedea toate filmele, dar mai am o șansă, mâine este, în definitiv, o altă zi!
⃰ ⃰ ⃰
HOROSCOP
BERBEC Fii clar, precis, în discuţiile cu cei din jurul tău, pentru că
azi e ziua noutăţilor și pot apărea confuzii. Domeniul avantajat e cel al noului. Nu te enerva din cauza unor nimicuri. Dar, o zi bună, după cum spuneam! Te-ai mai liniştit după grijile din ultimul timp. Trebuie sa-ţi adaptezi şi regimul alimentar şi totul va fi bine! Astăzi este o perioadă care te avantajează, mai ales în dragoste. Carisma, magnetismul personal, îţi este în creştere, lucru de care poți să profiţi, mai ales dacă eşti sau sunteţi implicaţi în politică sau afaceri. Astăzi nu sunt semne de câştiguri importante, aşa încăt nu risca degeaba.
TAUR Nu e o zi uşoară. Poate unde e vineri și te-a ajuns oboseala de peste săptămână. Orice ai de făcut, ţi se pare o misiune imposibilă. Cere ajutor de la prietenii care îţi datorează favoruri! Adesea, şi astăzi este unul dintre acele cazuri, soluţia problemei se gaseşte în analiza atentă a descrierii faptelor, aşa că analizeaza situaţia cu multă atenţie. Astazi coopereaza, dar atentie la confesiuni. Nu te lega la cap, dacă nu te doare capul. Atentie la un Leu, sau Leoiaca din anturaj. Acea persoană îţi este favorabilă în toate, mai puţin profesia unde se pot naşte divergenţe, concurenţă, chiar conflicte.
GEMENI Ataci, cum şarja cavaleria poloneză tancurile germane! Nu sunt şanse, dar rămâi în istorie, în admiraţia celor din jurul tău. Dar astăzi ai noroc, stelele ţin cu tine, calul bate tancul! Configuraţia astrologică nu este foarte prielnică in abordarea unor persoane din sfera autoritaţii publice. Aşa că lasă pe săptămâna viitoare! Concentreaza-te, lasa confuzia pe alta data. Confuzie care iti sta bine uneori. Nu trebuie să schimbi nimic din proiectele pe termen lung.
RAC Vrei să ştergi tot trecutul din memorie. Să nu mai ai amintiri penibile și dureroase. Însă, experienţa te poate feri de necazuri. O zi bună ca să faci planuri şi să iei deciziile necesare. Uneori ai nevoie de putina solitudine. Este o perioadă perfectă să-ti iei de lucru acasa si sa te bucuri de „căldura” caminului, sau mai bine zis de aerul condiţionat. Evită imprumuturile de bani sau orice cheltuială importantă. Ultima parte a zilei îţi poate aduce surprize plăcute şi găsirea unui loc de muncă, măcar sezonier, nu este imposibilă!
LEU Este greu astăzi, când ocupaţia ta principală ar fi să-ţi vânezi coada, adică să pierzi timpul! Aşteaptă să treacă ziua, pândeşte prelung şi când programul e gata, sari direct în pat! O zi mai dificilă în care este bine să vorbeşti mai puţin şi să asculţi mai mult. Poţi afla o mulţime de noutaţi care iţi vor fi de folos. Astăzi trebuie sa stai linistit si sa astepti ca ziua sa treacă. Trebuie să fii tolerant şi diplomat, să arăţi consideraţie şi spirit de cooperare, pentru ca să eviţi o mica decepţie sentimentală. In general ziua îţi este favorabil, mai ales în afirmarea propriei personalităţi!
FECIOARĂ Te revolţi şi te întrebi cum de ţi se întâmplă numai ţie? Mici necazuri care îţi distrug buna dispoziţie, dar oare, merită? Lasă nimicurile şi concentrează-te pe interesele tale principale! Vremea în schimbare, furtunoasă, dar foarte caldă, iţi dă nelinişti care nu sunt ale tale. Nu rata ocaziile din cauza comodităţii sau a prudenţei caracteristice zodiei. Eşti avantajat dacă cauţi să ieşi în evidenţă la locul tău de muncă. Astăzi ai uşurinţă în exprimare, caută să eviţi micile neplăceri şi să zâmbeşti mereu!
BALANŢĂ Cine se trezeşte foarte de dimineaţa îi este foarte somn! Asta e toată filozofia şi ar fi bine să-ţi cruţi forţele în acestă zi de vineri, pentru că urmează un weekend dens şi obositoar. Ai descoperit nişte magazine ale producătorilor şi faci ceva economie evitând supermarketurile. Sinceritatea şi spontaneitatea ta cuceresc imediat, doar ai tot interesul să fi plăcut de colegii de la serviciu sau de prietenii de vacanţă.
SCORPION Cauţi un locşor umbros şi climatizat, unde să te ascunzi şi să aibă şi acoperire net gratis! Dacă eşti în vacanţă lucrurile sunt uşoare, dar dacă ai rămas la serviciu, atunci e mai dificil! De ce iti este frica de aceea nu scapi! Cu un Mercur bine aspectat, ar trebui ca astazi să ţi se pară o perioadă de vacanţă veselă. Lucrurile sunt foarte clare şi simple dacă doreşti să te simţi bine astăzi. Zâmbeşte şi morile zeilor vor măcina din nou pentru tine! Nu e greu!
SĂGETĂTOR S-ar putea să ai de mediat între două persoane din anturaj. O parte dintre nativi trebuie să dea dovadă de diplomaţie ca să evite nişte conflicte inutile, să facă pace în jurul lor. Trebuie să ai încredere în promisiuni, dar nu să te implici total. Este relativ greu, dar nu imposibil. Horoscopul iţi arată că astăzi nu trebuie să incepi nimic nou, mai ales in domeniul serviciului, sau să faci cheltuieli exagerate.
CAPRICORN Evenimente în anturaj şi veşti plăcute de departe, de la prieteni aflaţi în vacanţă. În registrul interesant. Informaţiile au venit la timp pentru ca să-ţi refaci planurile de vară! Necazurile au încetat, norocul îţi surâde din nou, eşti în prag de weekend. Te simţi bine şi zâmbeşti tot timpul. Promovează propriile interese, bazându-te pe prietenii vechi. Astazi eşti plin de energie - energia de care ai atâta nevoie. Pe de altă parte este bine să foloseşti cât mai multe ocazii şi să te relaxezi. Pe total: o zi obişnuită, care trece repede!
VĂRSĂTOR Ai toane, se spune în jurul tău. Poate unde nu eşti foarte sigur că ceea ce faci este în interesul tău? Trebuie să dai mai multă consistenţă planurilor strategice şi să fii mai consecvent! Dimineaţa este dedicată in special lucrarilor urgente in care vei risipi multă energie. Stelele favorizează o seara relaxantă şi odihnitoare. Ai nevoie de ceva mai multă stabilitate. Foloseşte ziua ca să pui ordine în afacerile tale sentimentale.
PEŞTI Astăzi eşti generos şi mai mult decât atât, o faci cu artă şi eleganţă. Aşa îşi aduc aminte oamenii de tine, iar binele făcut îţi aduce bine înzecit. Mai ales pentru sufletul tău bun! „Festina lente”, grăbeşte-te încet, sau graba strică treaba. Călătoriile de orice fel, excursiile începute astăzi sunt fructoase, ori se dovedesc foarte plăcute. O zi plină de satisfacţii pentru tine. Cei din jur recunosc că ai dreptate si iţi acceptă argumentele!