Începe SG17, cel mai mare exerciţiu militar din România
- Roland Căt ălin Pena
- 12 iulie 2017, 00:00
Românii sunt avertizaţi să nu intre în poligoane după deşeurile metalice rezultate din tragerile cu muniţie reală
Cel mai mare exercițiu militar din regiunea țării noastre, Saber Guardian 2017 (SG17), se desfășoară până pe 20 iulie în România, Ungaria şi Bulgaria. La noi antrenamentele vor avea loc în peste 20 de poligoane și raioane de dislocare, inclusiv în Marea Neagră. La exerciţiu, condus de Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa , participă 25.000 de militari, din 22 de țări aliate și partenere.
Socializare cu civili
Militarii români şi americani participanţi la SG17 vor interacţiona cu autorităţile şi comunităţile locale în garnizoane aflate pe itinerariile de deplasare către poligoanele și raioanele de dislocare. Ei vor organiza expoziții de tehnică sau ceremonii militare în localitățile Ploiești (12 iulie), Sibiu (13 iulie) și Râmnicu Vâlcea și Slobozia (14 iulie), după ce ieri s-au oprit la Arad şi Sinaia.
În total, în regiunea Mării Negre se vor desfăşura, în acest an, 18 exerciţii internaţionale, la care vor participa aproximativ 40.000 de militari, SG17 fiind cel mai mare şi mai complex dintre acestea. Ministerul Apărării avertizează locuitorii din vecinătate să respecte regulile de siguranţă în timpul tragerilor cu muniţie reală şi să nu intre în poligoane ca să strângă deşeurile metalice rezultate.