Harcodanul şi Dornadosul. Tarzan și reactorul nuclear din Katanga. Barbecii au idei bune pentru distracții, Capricornii se îndreaptă către o perioadă de reușite │ Horoscopul lui Dom’ Profesor
- Radu Ştef ănescu
- 8 iulie 2017, 01:06
Harcodanul și Dornadosul sunt numele unor cureți de aer, a unor vânturi, din Munții Apuseni. În această zile se bat două puternice spirite ale aerului, Harcodanul şi Dornadosul, fiind zile de primejdie mare, mai ales în Munţii Apuseni, inima Daciei, dar şi pe mare şi în restul ţării, pe fluvii, în oraşe, pe drumuri şi ogoare.
HOROSCOP Pe 8 iulie s-au născut John D. Rockefeller, Anjelica Huston, Sir Arthur Evans, Ferdinand von Zeppelin, Şerban Foarţă, Petre Abrudan. Pe 9 iulie s-au născut Nikola Tesla, Hassan II, Tom Hanks, Ottorino Respighi, Angela Similea, Margareta Pâslaru, Mirabela Dauer, Marcel Budală, Daniel Iordăchioaie, Alexandru Graur.
Pe 8 iulie, sâmbătă, pomenim în calendarul creştin-ortodox pe Sf. Mare Mucenic Pricopie și mama sa Teodosia. Pricopie, ostaşul, „patronul lupilor”, cel care face să tacă cucul şi pedepseşte pe cei care nu îl respectă, adică nu respectă ritmul naturii. Mai sunt de bună amintirea astăzi și Sfinții Epictet preotul și Astion monahul.
Câteva zile înainte şi după Sf. Pricopie, sunt mari primejdii de furtuni, vijelii, averse dure de ploaie şi grindină.
HOROSCOP În această zile se bat două puternice spirite ale aerului, Harcodanul şi Dornadosul, fiind zile de primejdie mare, mai ales în Munţii Apuseni, inima Daciei, dar şi pe mare şi în restul ţării, pe fluvii, în oraşe, pe drumuri şi ogoare.
Mereu şi mereu, iată, în calendarul strămoşesc apare amintirea lupilor, totemul tribului din care ne tragem cu toţii, dacii şi romanii, împreună.
Este o creştinare a unei foarte vechi sărbători, în care Lupul Şchiop şi cei şase Filipi de Foc au rolul principal. Din nou Lupul Şchiop apare în ipostaza punitivă, de răzbunător al principiilor vechi: onoare, credinţă, responsabilitate, patriotism, hărnicie, cinste. Nerespectarea zilei, de fapt a moralei şi a eticii străbune, a Legii Strămoșești, aducea grele pedepse. "Arde piatra-n apă, dacă nu se ţine" (Speranţia)
Vechiul blestem strămoşesc "arde-te-ar focul!" se referă la acţiunile Lupilor de Foc, care provoacă, ca pedeapsă, incendii şi combustie spontană. La limita sofisticată dintre câmp şi materie, lupii de foc, "câinii lui Sf. Petru" dezlănţuie misterioase energii cosmice, care degenerează termic, până la nivelul focului.
"Neşte oameni s-au apucat să treiere grâu în ziua de Pricopie. Până seara s-au aprins paiele şi apoi au ars tot" (Speranţia)
Şi culmea pedepsei, Pricopul, sub forma unui lup, fură copiii celor care nu ţin ziua, sau păcătuiesc grav cu ceva!
Nimic în "kalendar", pe 9 iulie, în calendarul creştin-ortodox este Sfântul Pangratie.
„Evenimentul zilei” din 9 iulie 1922 a fost că Johnny Weismuller a reuşit, pentru prima dată în istorie, să înoate suta de metri sub un minut, în numai 58,6 secunde.
Tânărul de numai 18 ani, american provenit din Europa, etnic german, s-a născut la Timișoara, avea să fie celebru mai târziu prin rolul „Tarzan” din filmele de la Hollywood. Personal mă uit şi astăzi la filmele alb-negru cu Tarzan. Şi nu sunt singurul: „The best Tarzan money can buy„ a spus excentricul regizor Quentin Tarantino, despre Johnny Weismuller.
În filmele alb-negru cu Tarzan, duşmanii permanenţi erau triburile de pigmei, groteşti şi vicleni. Marele savant german Julius Lips arată, citând documente vechi portugheze, britanice şi franceze, că triburile de pitici negri, pigmeii cei perverşi, se pare că proveneau dintr-un singur areal, o zonă din Katanga. Acolo s-au mai înregistrat şi alte lucruri bizare: rinocieri pitici, maimuţe cât un pumn, vegetaţie luxuriantă, ferigi ca în Jurasic, copaci monstruoşi. Recent, savanţii au descifrat enigma: în Katanga a funcţionat, la un moment dat, la o adâncime mică sub scoarţa terestră, un reactor nuclear natural. Singurul din lume! Se ştie că Katanga este plină de uraniu, de asta s-au bătut ruşii ajutaţi de cubanezi împotriva americanilor, pentru zăcămintele de material radioactiv de acolo, asta prin anii 60’.
Ei bine, reactorul nuclear a iradiat copios fauna şi vegetaţia, obţinîndu-se mutanţi groteşti, dar viabili. Asta este istoria pigmeilor. Dacă ştia Tarzan, le inunda reactorul!
Ne oprim aici, o să continui mâine, iarăși mi s-a umplut curtea de oaspeți, în căutarea aerului curat, a răcelii nopții și a unui sfat bun. În pustnicia mea eu nu invit pe nimeni. Ați auzit, domniile voastre, de vreun anahoret care să invite musafiri? Dar vin în pustnicia mea rudele mele, finlandezii, cunoscuți și necunoscuți, fără invitație. Un sihastru nu face invitații, repet. Dacă veniți, sunteți bineveniți, dacă nu veniți este la fel, pentru mine!
Mă duc la focul de tabără, cred că cartofii s-au copt în spuză, au început să cânte ”Jean și Jeana”, au dreptate, ”Jeana nu e moartă, Jeana se transformă!”.
Așa cum și noaptea se transformă în ziua de mâine, doar este, în definitiv, o altă zi!
⃰ ⃰ ⃰
HOROSCOP
BERBEC Sâmbăta aceasta eşti un lider inspirat în ceea ce privește capitolul distracții. Ai idei bune, plăcute, pe care anturajul tău le repetă și le acceptă, ca un cor fidel din tragediile antice. Sâmbătă este o zi bună în care eşti plin de energie. Profită şi realizează ceva, finalizează un proiect, termină lucrurile începute. Nu fii naiv, nu da crezare bârfelor. Cu toate că sunt aşa de pasionante ca nişte telenovele în care tu joci rolul principal. Utilizează orele de lumină naturală. Nu uita că loialitatea este în zilele de azi lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară. Duminică, mai toata ziua este bine aspectata de stele, asa ca profită ca să obții ceva favoruri sau să rezolvi unele situații. O veste buna si una nu prea, ca sa fie totul echilibrat. Abordarea sistematica a situatiei îţi furnizeaza datele necesare rezolvarii ei. Simţul tău practic este la înălţime, trebuie doar să-i dai curs.
TAUR Ești oarecum neatent, probabil din cauza căldurii. Deși toate problemele din ultimul timp te-au făcut să-i neglijezi pe cei pe care îi iubesti, azi iți vei putea îndrepta atitudinea. Sâmbătă iarăşi ai de gând să cucereşti pe cineva şi îţi faci iluzii că eşti cel mai deştept şi mai frumos! Dar dacă chiar este aşa? O problema veche revine in actualitate: ai greşit atunci, sau acum? Lasă analizele şi mergi mai departe! O informaţie de ultimă oră te avantajează în mod deosebit. Verifică prin prietenii apropiaţi şi de încredere. Nu promite nimic! Dar in secret poți să speri ca o sa ai succes. Duminică este o zi vesela si optimista, plina de surprize placute din partea celor dragi, mai ales din partea prietenilor, copiilor/parintilor şi a rudelor. Unii Tauri au de ales, de luat o decizie, ceea ce este foarte greu pentru nativii zodiei lente, de pământ: acţioneaza si nu vei gresi, indiferent de comentariile ulterioare ale prietenilor sau de dificultatile pe care le ai de infruntat.
GEMENI Momentele trgico-comice prin care treci astăzi se datoresc modului ciudat in care înțelegi tu banii. Nu greşeşti dacă îţi doreşti un viitor îmbelşugat, dar nu cheltui ca şi când l-ai avea. Sâmbătă este o perioadă bună pentru implicare în problemele altora, adică ceva bârfe la obiect şi intrigi suculente. O veste bună, pe seară. Configuraţia stelelor arată o perioada buna, mai ales in ceea ce priveşte sănatatea şi amorul. Luna in scadere lentă, te îndreptăţeşte să speri în rezolvarea favorabilă a problemelor tale sentimentale, sau măcar in amânarea lor. Duminică este o zi bună pentru cumpărături, întâlniri, scurte ieşiri la plimbare în oraş, sau mici vizite. Alege ce îţi place mai mult! Poti sa incepi sa-ti faci proiecte pentru urmatoarea perioada, următoarea săptămână. Așa trece ziua mai repede și afli ce idei au și prietenii sau membrii familiei tale. Cauta cu grija prilejurile sa te afirmi, pentru ca stelele te avantajeaza spre o rapida ascensiune pe scara socială, sigur, în cercul tău. Vești bune pe care nu prea le mai aşteptati, dar la care în secret, sperati. Mici sau mai mari favoruri din partea anturajului.
RAC Astăzi planetele iți indică o schimbare favorabilă în viaţa ta, în special geografic vorbind. Probabil că pleci la drum pentru o destinație nouă de weekend. Surprize plăcute, mai pe seară. Cumpărăturile in general şi achiziţionarea bunurilor de folosinţă indelungată in special sunt, sâmbătă, favorizate de stele. Trebuie sa te gandeşti foarte bine cum o să cheltuieşti banii albi puşi deoparte pentru zile negre, dar nu te gândeai ca acele zile negre sunt aşa de apropiate. Având in vedere lumea asta nebună, nebună, nebună ai renuntat la cura de slăbire, dar o sa regreţi amarnic la prima petrecere! Evită să te expui prea mult la Soare. Nu mai este Soarele blând de acum 50 de ani, ci unul arzător şi agresiv, pe măsura timpurilor. Duminică, acasa sau pe plajă, te intâmpină un amestec asortat de treburi urgente care asteapta hotăririle și actiunile tale energice. Insa, prudenţa si calmul trebuie să fie caracteristicile tale pentru ziua de duminică, mai ales daca mergi prin traficul aglomerat din oraş. O seară de duminică placuta, chiar daca este la fel cu celelalte, sau tocmai de aceea.
LEU Dedică ziua lucrurilor obişnuite de sâmbătă, de rutină, nu face multe valuri şi mai ales nu te apuca de vreo noua afacere amoroasă sau de vreun joc piramidal financiar foarte ademenitoar. Unii dintre Leii pot primi veşti bune de la părinţi sau de la rude, în general, in legătură cu o sărbătoare sau o mare reuniune de familie, care iţi face placere. Nu-i copleşi pe cei din jur, nu-ţi impune astăzi părerile chiar dacă ai dreptate. Dar dreptatea este aşa de relativă! Mai lăsă-i şi pe alţii să aibă dreptate, aşa, pentru frumuseţea jocului. Cu toate ca iţi place sa rezolvi lucrurile clar și net, astăzi trebuie sa dai dovada de multă abilitate, diplomatie şi poate puţina ipocrizie. O să ai mai mult de câştigat, pentru că cei cărora le-ai lăsat întâietatea ştiu că ai cedat din propria voinţă şi o să zică în sinea lor „ce fată/băiat bun s-a făcut!” Se ştie că eşti generos şi „mama răniţilor”, aşa că astăzi o să primeşti numai laude.
FECIOARĂ Ești așa de obosit, dar te-ai și distra cât poți. Vitaminele, mâncarea naturală și relaxarea te pot ajuta să depășești punctul mort și să te bucuri in continuare de aceasta vară toridă! De sâmbătă dimineaţa, cu o configuraţie favorabilă, începi să te simţi mai bine şi să te frămanţi mai puţin. Ai de platit nişte facturi – nu iti face nicio placere dar rezolva neaparat in cursul zilei de luni. Atenţie la stomac și viscere! Fii mai atent la forma fizică! Sâmbătă trebuie să eviţi asumarea de angajamente şi responsabilitaţi pe termen lung şi să nu pleci în nicio călătorie sau excursie lungă. Zodia îţi indica o zi de duminică cam monotona. Insa o seara placuta si relaxanta, cu cei dragi. Trebuie sa foloseşti una dintre rețetele verificate ale reusitei in viață: sa te comporți ca si cand totul ar fi perfect! Ai o propunere, sau o informaţie, despre un loc drăguţ şi ieftin, unde se mănâncă bine şi se şi dansează. Ce mai aştepţi, tinereţea trece şi părerile de rău rămân. Distrează-te frumos, creştineşte şi aminteşte-ţi de nunta din Cana Galilei când şi Iisus se distra.
BALANŢĂ Configuraţia astrologica iti indica o posibila întâlnire neaşteptată, dar care te bucură mult, mai ales prin noutaţile pe care poți să le afli. Seară plăcută, poate la un film nou, la modă. Sâmbătă stelele te avertizează să fii diplomat şi să zâmbeşti ca pisica din „Alice în Ţara Minunilor”, parcă pisica de Cheshire, nu? Se pare ca o parte dintre Balanțe au de rezolvat unele probleme sentimentale sau spirituale de care nu prea vorbesc, pentru că ţin mult la ele. Sâmbătă seara ai noroc! Ai mai multe propuneri de distracţie şi lucrurile par să se rezolve mai uşor. O veste sau o informaţie care te interesează, sau o întâlnire neașteptată, care își face multă plăcere. Duminică ai ceva de facut şi nu ai nici chef nici ceea ce iți trebuie. Nici nu este urgent aşa că poţi amâna. Concentrează-te pe problemele importante ale familiei tale. Mai puțin tutun, mai puțina cafea, dar nu renunța total, pentru ca bucuriile vietii sunt puține si rare. Duminică seara ai ceva probleme cu planetele colective in aspecte nefavorabile. Asta inseamnă o posibilă lipsă de interes a anturajului.
SCORPION În această sâmbătă primești o veste buna și una mai puțin fastă, dar activitatea cotidiana nu te lasă să faci o analiză aprofundată. Abia pe seară descifrezi consecințele. E prea târziu... Dacă ai luat o hotărâre, apăi ţine-te de ea! Sâmbătă ai tendinţă să te laşi cuprins de comoditate şi să renunţi la un proiect. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Capacitatea ta de a te impune este susţinută de stele. O veste bună. Nu uita buchetul de flori! Duminică este o zi plină de hotarari intelepte: sa te laşi de fumat, sa slabeşti, să nu mai cheltuieşti aiurea banii, să nu mai pierzi nopţile! Şezi şi cugeta, spune o vorba ardeleneasca, care azi ti se potriveste. Se pare ca iei o hotarare pripită în domeniul sentimental şi trebuie sa te opreşti. O persoana din anturaj sau o rudă iti solicita duminică seara ajutorul. Fa tot posibilul, pentru ca stelele spun ca ajutorul dat se inregistreaza la condicuţa ingerasilor.
SĂGETĂTOR Ocoleşte cu abilitatea şi diplomaţie subiectele tabu de pe plajă sau de acasă. Nu uita că tăcerea este de aur, vorba de tinichea și că mai ușor eviți o confruntare, în loc să te enervezi. O sâmbătă bună, până la urmă. Partenera/partenerul este în toane bune, sau doarme, în casă nu este mult de lucru, iar pe seară poţi ieşi în oraş să vezi ce mai face lumea. Uneori ai nevoie de puţina solitudine. Sâmbătă, singurătatea îţi face bine. Nu te implica in conflicte – weekend-ul acesta nu esti un bun mediator. Duminică este o zi binevoitoare. Stelele te sfatuiesc să leneveşti un pic mai mult, pentru că te aşteaptă o săptămână obositore, dar poate plăcută. Trebuie sa accepți faptul că viața este în continua schimbare și că trebuie să faci parte din schimbare, daca vrei sa ai succes! Sfaturile acestea generale au o particularizare pentru ziua de duminică, când trebuie să schimbi ceva, material sau spiritual.
CAPRICORN Ai încredere, tot ce a fost greu a trecut. Te îndrepți spre o perioadă cu reușite in care prietenii iți vor fi sprijin iar familia temei, pentru că rudele sunt doar de sânge şi de mir! Sâmbătă poti sa ceri un favor sau o inlesnire de la prieteni sau de la familie, pentru că nu ai nicio secundă liberă! Mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Începe să se contureze un nou concept sau o nouă idee. Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Evită pe cât posibil discuţiile în contradictoriu pe subiecte de familie. Sâmbătă seara nu trebuie să faci nimic important, numai activitaţile de rutină. Daca eşti alergic la prostie ţine medicamentele la indemană, adică stai acasa, nu ieși in lume. Duminică iti cad cumparaturi, dar nu din orice fel ci cauti ceva deosebit pentru sezonul cald. Sfatul meu, dintotdeauna: in şi eternul bumbac! Vestile pe care le primesti din presă iti dau o imagine buna asupra situatiei financiare si a rezultatului eforturilor familiei tale. Pentru un procent dintre berbeci: solutia sentimentală pe care o asteptaţi o sa mai intirzie ceva timp, din cauze "obiective", dar nu-ți face griji, va fi favorabila!
VĂRSĂTOR Sâmbăta aceasta dă dovadă de competenţă și pragmatism, nu de naivitate și utopie! Nu te lăsa păcălit, mai ales dacă ești în croazieră, în vacanță, la mare sau la munte, în weekend. Sâmbătă nu lua nicio decizie importantă, eşti pe cale să te grăbeşti şi cine se grăbeşte – greşeşte! Nu te repezi sa tragi concluzii care te dezavantajeaza. Nu este nici folositor şi nici nu este adevărat. Ba te şi intristează! Păstrează-ţi calmul şi zâmbetul pe buze şi reprogramează toate deciziile sentimentale importante şi întâlnirile decisive pentru o zi mai bună! Din punct de vedere emoţional, ai dori să-ţi discuţi problemele personale cu cineva de încredere. Poate găseşti un sfat bun. Unele promisiuni pe care tu le iei drept garanții te fac să sari în sus de bucurie, dar stelele zic sa dai dovada de rabdare. Duminică primesti o veste buna, o informatie valabila dar inca totul este la inceput. Din nou te bucuri de mare popularitate printre prieteni, mai ales că veselia si energia de care dai dovadă, te fac un companion foarte placut.
PEŞTI „Nu mor caii când vor câinii” - tot zoologic vorbind, stelele arată clar că te-ai căptuşit în trecere cu un nou „potențial ostil”. Aşa că, rechin sau scrumbie, dă-te la fund o perioadă! O zi bună, dacă respecți sfaturile stelelor. Implică-te mai mult în rezolvarea problemelor de acasă lăsând la o parte încăpăţânarea şi agresivitatea. Vei fi recompensat. Pe seară o veste pe care o aşteptai de ceva vreme! Duminică, zodia ta este bine aspectata si cu toate ca esti la fel de… pește, anturajul tău te gaseste…adorabil! Stelele-s de vina! În sfirsit, putina liniste pentru o parte din bancul de pești. Profită cu entuziasm si vezi de prietenii de care cam ai cam uitat de o perioada de timp. Domeniile prietenilor si ale relatiilor de familie sunt, duminică, bine aspectate si sprijinite favorabil de Cosmos! Foloseşte cum se cuvine timpul de lumină naturală şi nu exagera cu efortul, mai ales seara.