Previziuni despre VIITORUL lui Ponta în politică. Ce se va întâmpla cu nou său partid?

Previziuni despre VIITORUL lui Ponta în politică. Ce se va întâmpla cu nou său partid?

Sociologul Marius Pieleanu a vorbit despre viitorul în politică a lui Victor Ponta și despre ce se va întâmpla cu acesta. Fostul premier a anunțat că își va face un nou partid după ce a fost exclus din PSD.

În opinia socilogului, totul se va baza pe relația de prietenie dintre Victor Ponta și Daniel Constantin, și el dat afară din ALDE. Daniel Constantin a fondat un nou partid PRO România. Potrivit unor surse DCNews, partidul mai are câteva hopuri de depășit în instanță.  

Marius Pieleanu a spus, după mesajul lui Victor Ponta, pentru aceeași sursă, că ”Dacă Victor Ponta a declarat asta, partidul în care va intră este aproape sigur PRO România, cel al cărei structura incipientă a fost creată de către Daniel Constantin. Dacă va reuşi să-şi construiască un grup parlamentar consistent de 15-20 de parlamentari în următoarea sesiune parlamentară din toamna acestui an şi acest grup parlamentar va fi o alternativă, un pol, la actuală alianţa PSD-ALDE, cu Victor Ponta în frunte, care este o locomotivă şi se bucură în continuare de o favorabilitate de peste 30% din partea publicului, atunci acest partid, cu organizare bună în teritoriu şi cu o campanie susţinută mediatic, dar şi cu o opoziţie susţinută în Parlament la PSD-ALDE şi alternativă totodată la PSD-ALDE, ar putea să obţină pragul parlamentar de 5%”.

Victor Ponta a deținut funcția de prim-ministru al României din 7 mai 2012 până la demisia sa în 4 noiembrie 2015. Victor Ponta a fost președinte al Partidul Social Democrat din 2010 până în 2015 și deputat de Gorj, iar de curând a fost exclus din PSD. A fost copreședinte al Uniunii Social-Liberale, alături de liberalul Crin Antonescu.