Regele care a PEDEPSIT un jurnalist care a EXAGERAT cu laudele

Regele care a PEDEPSIT un jurnalist care a EXAGERAT cu laudele

Regele Salman bin Abdulaziz al Arabiei Saudite a ordonat suspendarea din post a unui jurnalist care s-a dovedit prea entuziast în a-l lăuda, după ce acesta l-a descris într-un articol prin atribute rezervate divinităţii, a a siirs presa saudită.

Deşi regele Salman, 81 de ani, este adesea elogiat în presa locală de la preluarea puterii, în 2015, articolul lui Ramadan al-Anzi din ziarul al-Jazirah, care îl descrie pe rege prin atributele "Haleem" (răbdător) şi "Shadeed al-Eqab" (strict în pedepsele sale), asociate lui Allah, a fost considerat ca mergând prea departe.

Atribuirea de atribute divine persoanelor sau descrierea acestora printr-unul dintre cele 99 de nume ale lui Allah este strict interzisă în regatul saudit, care a adoptat wahhabismul, o versiune strictă a islamului.

Ziarul a publicat scuze pentru articolul respectiv la sfârşitul zilei de sâmbătă.

Mass-media din Arabia Saudită au relatat că regele a ordonat să fie luate acţiuni împotriva ziarului.

Într-un mesaj adresat ministrului pentru informaţii Awwad bin Saleh Alawwad, regele şi-a mărturisit "uimirea faţă de unele frazele folosite în articol", a indicat ziarul Okaz.