Florian Bodog mai dă o tură la Ministerul Sănătății

Florian Bodog mai dă o tură la Ministerul Sănătății

Florian Bodog se reîntoarce pentru încă un mandat în scaunul de la Ministerul Sănătății deși se credea că va fi sacrificat politic din cauza crizei prelungite a vaccinurilor (nici Legea vaccinării n-a terminat-o), a exportului paralel al medicamentelor și a dispariției lor de pe piață, probleme pe care n-a reușit să le rezolve în primele șase luni cât a condus instituția.

De profesie este medic specialist în chirurgie plastică și reparatorie, decan al Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea, iar asupra sa au planat acuzații de plagiat și de nereguli în activitatea academică. Florian Bodog le-a negat vehement.

Este senator din 2012, fiind reales la alegerile din decembrie 2016. La începerea actualei sesiuni parlamentare fusese numit în funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate publică, de unde a „migrat” la Ministerul Sănătății.

A avut șase luni de mandat presărate cu scandaluri, lipsa vaccinurilor, lipsa medicamentelor, prețul medicamentelor - toate acestea crize pe care n-a reușit să le rezolve și pentru care fostul premier, Sorin Grindeanu, îl critica adesea la ședințele de Guvern.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se zvonea că e pe lista de miniștri care au picat examenul dat de Darius Vâlcov, la ordinul lui Liviu Dragnea. Fapt infirmat, însă, de proaspăta sa nominalizare pentru un al doilea mandat la conducerea Ministerului Sănătății. 

Conform CV-ului depus pe site-ul Senatului, Florian Bodog este absolvent al Facultății de Medicină a Universității din Oradea (în 1997), iar la patru ani de la terminarea acesteia și-a obținut doctoratul în științe medicale (la aceeași instituție). În 2008 este numit prodecan al facultății, iar din 2012 este decan al acesteia.

De-a lungul carierei sale, a deținut și importante funcții administrative, dintre care amintim:

- 2009-2010, a fost managerul Spitalului Clinic Județean Oradea

- 2010-2011, a fost director al Direcției de Sănătate Publică și de Control în Sănătate Publică din Ministerul Sănătății

- 2011-2012 - Director de cabinet în Ministerul Sănătății

- mai-decembrie 2012 - Secretar de stat pe probleme de sănătate publică și relații internaționale din Ministerul Sănătății.