Franța nu dorește izolarea Rusiei, dă asigurări ministrul de externe francez

Franța nu dorește izolarea Rusiei, dă asigurări ministrul de externe francez

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat că Franța nu-și dorește "izolarea Rusiei față de restul Europei și nici slăbirea sa economică"

Le Drian a făcut declarațiile, în urma unei vizite la Moscova, în carul unei conferințe de presă cu omologul său rus, Serghei Lavrov, potrivit Agerpres.ro.

Le Drian a făcut apel la pragmatism în relațiile bilaterale și a susținut că înaintea alegerii noului președinte al Franței, Emmanuel Macron, "lipsea poate un spirit de încredere pentru o mai bună înțelegere".

Cei doi miniștri de externe s-au copleșit reciproc cu amabilități, după cum remarcă AFP. Astfel, ministrul francez de externe l-a numit pe Lavrov prietenul său, în timp ce acesta a promis crearea unui proces de consultare permanent între Moscova și Paris referitor la problemele din Libia și Yemen. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Serghei Lavrov a fost invitat la Paris, unde Macron a fost deja gazda omologului său rus, Vladimir Putin, la sfârșitul lunii mai.

Ministrul francez a vizitat prima oară Moscova în această nouă calitate. El mai fusese în Rusia ca ministru al apărării, iar marți s-a reîntâlnit și cu fostul său omolog, Serghei Șoigu.