De la Palatul Victoria, direct la spital! Ce „ȘMECHERIE” a făcut Ponta pentru a ajunge secretar general
- Olguta Solomon
- 20 iunie 2017, 17:20
Situația tensionată care apasă România în ultima perioadă începe să aibă efecte „devastatoare” asupra oamenilor politici din România.
Vineri, secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, a cedat presiunii şi a plecat de la Palatul Victoria direct la spital. După acest incident, surse politice informează că Grindeanu şi Ponta l-au convins pe secretarul la Guvernului Alexandru Mihai Ghigiu să contrasemneze decizia de demitere a şefului său direct, aflat la acel moment sub supravegherea medicilor, şi să ia decizia de numire a lui Victor Ponta în funcţia de secretar general al Guvernului.
Aceleași surse, susţin că oamenii lui Ponta au rupt sigiliul de la biroul lui Busuioc, au intrat, au verificat mai multe acte din birou, în lipsa acestuia. Luni, Busuioc și-a trimis un conslier să îi ia niște lucruri din încăpere, inclusiv niște medicamente, dar nu a fost lăsat să intre. După ce a amenințat că sună la poliție, consilierul a intrat și a reușit să ridice obiectele.
Mihai Busuioc a fost numit, în aprilie, în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu, anunţă Agerpres. Prin aceeaşi decizie semnată de Sorin Grindeanu a încetat aplicabilitatea unei decizii din 14 septembrie a fostului premier Dacian Cioloş, prin care Florin Marius Tăcu a exercitat atribuţiile secretarului general al Guvernului.
Pe de altă parte, printr-o altă decizie a lui Sorin Grindeanu, a încetat exercitarea, cu caracter temporar, de către Mihai Busuioc a funcţiei publice vacanţe din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.