ATENTAT în Londra: O dubă a lovit mai mulți pietoni în fața unei moschei
- Ionut Gogean
- 19 iunie 2017, 06:08
Ma mulți pietoni au fost răniți, după ce un vehicul i-a lovit în noaptea de duminică spre luni în nord-estul Londrei
"Poliția a fost chemată imediat după ora 00,20 (23,20 GMT) când s-a semnalat că un vehicul a intrat în pietoni", a comunicat poliția într-un comunicat, potrivit Agerpres.ro. "Există un anumit număr de răniți" și "o persoană arestată", mai precizează autoritățile londoneze.
Mai multe echipaje s-au deplasat la un incident petrecut în Seven Sisters Road.
Incidentul ar fi avut loc în fața unei moschei, a anunțat Consiliului Musulmanilor din Regatul Unit (MCB), organizație reprezentativă a musulmanilor britanici.
"Am fost informați că o dubă a lovit credincioși în timp ce aceștia părăseau moscheea din Finsbury Park. Rugăciunile noastre sunt cu victimele", se arată pe contul de Twitter al MCB.
Incidentul din noaptea de duminică spre luni s-a produs, în contextul în care Regatul Unit a fost vizat de trei atentate în trei luni, dintre care două au implicat vehicule ce au intrat în pietoni.