Alerta radioactivă! Se întâmplă chiar în acest moment

Alerta radioactivă! Se întâmplă chiar în acest moment

Un număr substanțial de micro fisuri au fost descoperite la reactoarele nucleare de la Tihange și Doel din Belgia, comparativ cu ultima verificare efectuată acum trei ani, informează presa locală, citată de B1Tv.ro

Astfel, în urma inspecției efectuate în aprilie, au fost descoperite peste 70 de fisuri la reactorul Tihange 2, în timp ce la reactorul Doel 3, s-au descoperit peste 300 de vulnerabilități, în luna noiembrie.

Microfisurile de la Tihange 2 au fost confirmate de ministrul belgian al Afacerilor Interne, Jan Jambon, după ce a cerut o inspecție în acest sens, la cererea Grupării Verzilor, condusă de Jean-Marc Nollet.

În ceea ce privește numărul de microfisuri de la cel de-al doilea reactor, Doel 3, nu s-a avansat momentan nicio cifră.

Operatorul care a efectuat verificările, Engie-Electrabel, a precizat că vulnerabilitățile nu pun în pericol nicio operațiune a centralelor nucleare,a adăugând că noilee fisuri nu au fost descoperite neapărat ca urmare a faptului că au apărut recent, ci mai degrabă datorită unei noi poziționări a aparatului cu ultrasunete care a fost folosit în verificări.

Pe de altă parte, activiștii grupuluide mediu Nucléaire Stop a criticat în termeni duri, concernul Engie-Electrabel, considerându-l iresponsabil pentru utilizarea reactorului nuclear Tihange 2 în ciuda riscului care a urcat la 2.22 %.

 

Ne puteți urmări și pe Google News