Lovitură de TEATRU la Kanal D! O VEDETĂ a decis să plece
- Olguta Solomon
- 7 iunie 2017, 23:09
Unul dintre cei mai iubiți prezentatori de la Kanal D a decis că este momentul să nu mai apară pe sticlă, cel puțin în următoarea perioadă.
Mădălin Ionescu pleacă în vacanță mai devreme, pentru a fi alături de familia lui şi în special de mezina familiei, Petra care s-a născut în aprilie. „Dragi prieteni, în urmă cu aproximativ o luna am anunţat managementul Kanal D că pentru mine urmează, fie şi temporar, un alt drum! Voi pleca în concediu începând din 10 iunie, puţin mai devreme decât colegii mei, pentru că vreau că în această perioada să mă dedic cu totul familiei. Nu e uşor să creşti trei copii, iar Cristina are nevoie de sprijinul meu total pentru a o îngriji, în cele mai bune condiţii, şi pe Petra.
După o perioada de câteva luni sau poate mai mult îmi voi relua din plin activitatea profesională din domeniu! Pentru toate reuşitele uluitoare de până acum, care au consacrat că lider al emisiunilor de seară, îi mulţumesc publicului meu extraordinar şi echipei! Mulţumesc, de asemenea, conducerii Kanal D pentru colaborarea fructuoasă din aceşti ani!” , a declarat Mădălin Ionescu.