TRUMP s-a întâlnit cu LAVROV, în contextul controversatei demiteri a șefului FBI

TRUMP s-a întâlnit cu LAVROV, în contextul controversatei demiteri a șefului FBI

Președintele american Donald Trump a discutat despre războiul din Siria cu ministrul rus de Externe în Biroul Oval, astăzi, într-un moment în care legăturile SUA cu Rusia umbresc administrația Trump.

Președintele american Donald Trump a discutat despre războiul din Siria cu ministrul rus de Externe în Biroul Oval, astăzi, într-un moment în care legăturile SUA cu Rusia umbresc administrația Trump, scrie Reuters.

Întâlnirea cu Serghei Lavrov a fost contactul la cel mai înalt nivel de până acum pe care l-a avut Trump cu guvernul lui Putin, de când ocupă funcția de președinte al SUA, în 20 ianuarie.

Trump a uimit opinia publică americană și din întreaga lume, azi, după ce l-a demis pe directorul FBI, James Comey, a cărui agenție investighează interferența Rusiei în alegerile prezidențuiale din 2016 și posibilitatea ca asociați ai lui Trump să fi discutat cu reprezentanți ai Kremlinului. Rusia neagă acuzația.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am o foarte, foarte bună întâlnire cu Lavrov”, le-a spus Trump reporterilor la finalul discuției. „Vrem să vedem că uciderile, oribilele crime sunt oprite în Siria, cât mai curând posibil și toată lumea lucrează în acest scop”, a spus el.

Tot azi, Lavrov s-a întâlnit cu secretarul american de Stat Rex Tillerson, iar în timp ce cei doi pozau pentru fotoreporteri Lavrov a răspuns sarcastic despre demiterea lui Comey.

Întrebat de un reporter despre demitere, dacă gestul ar fi afectat discuțiile bilaterale, Lavrov a replicat, pe un ton sarcastic: „A fost demis? Glumiți. Glumiți.”