MACRON, invitatul Ambasadei României la Paris. Cu ce ocazie a fost prezent viitorul președinte francez la ambasadă
- Simona Stupar
- 8 mai 2017, 10:28
Viitorul președinte al Franței, Emmanuel Macron, a fost gazda Ambasadei României în Franța, în luna martie, pentru o dezbatere pe teme europene la aniversarea Tratatului de la Roma.
Ambasada României la Paris a organizat, la 21 martie 2017, un dejun-dezbatere avându-l ca invitat pe Emmanuel Macron, fost ministru al Economiei, candidat la alegerile prezidențiale din Franța, liderul formațiunii «En marche».
La eveniment au participat 24 de ambasadori, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Franța, precum și diplomați din țările europene acreditați la Paris.
Cu câteva zile înainte de aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, Emmanuel Macron și-a prezentat viziunea despre Europa și modalitățile de relansare a proiectului european. Diplomații prezenți au dezbătut apoi cu liderul „En marche” pe numeroase teme ale actualitătii europene și internaționale, potrivit unui comunicat publicat pe pagina de facebook a ambasadei.
În cuvântul introductiv, ambasadorul Luca Niculescu a amintit că 2017 marchează o dublă aniversare, deoarece se împlinesc și zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.
La final, ambasadorul i-a oferit lui Emmanuel Macron un exemplar al cărtii lui Matei Visniec „Negustorul de începuturi de roman”, distinsă anul trecut cu premiul „Jean Monnet” pentru literatură europeană.