Uimitor! Zăpadă de doi metri la Bâlea Lac

Uimitor! Zăpadă de doi metri la Bâlea Lac

Stratul de zăpadă a ajuns la aproape doi metri la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, după ce a crescut cu aproape jumătate de metru în ultimele 24 de ore, potrivit meteorologilor.

La Bâlea Lac riscul de producere a avalanşelor este mare, de gradul patru pe o scară de la unu la cinci.

Turiştii care doresc să ajungă la Bâlea Lac o pot face doar cu telecabina, contra sumei de 60 de lei de persoană, dus - întors.

Odată ajunşi la Bâlea Lac, turiştii se pot bucura încă de singurul hotel de gheaţă din România, care mai poate fi doar vizitat, pentru că nu se mai fac cazări în el. Un bilet de acces în hotelul de gheaţă costă 15 lei pentru un adult şi 10 lei pentru un copil, potrivit reprezentanţilor firmei care deţine acest hotel.

La Bâlea Lac se pot practica sporturile de iarnă, însă doar sub supravegherea salvamontiştilor, fiind interzis accesul pe traseele montane, din cauza riscului însemnat de producere de avalanşe, notează Agerpres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News