Opinii EVZ
După atacul SUA din Siria, apropiere turco-americană înaintea referendumului prezidențial al lui Erdogan | PULSUL PLANETEI
Atacul de la baza siriană Shayrat a avut un efect secundar important în ceea ce privește relațiile turco-americane. Nu știm dacă din start atacul a fost privit și cu această valoare de întrebuințare, dar cu certitudine efectul este unul vizibil.
Chiar înaintea referendumului pentru trecerea la o republică prezidențială și întărirea atribuțiilor și puterii președintelui Recep Tayyp Erdogan, această re-apropiere și redesenare de interese comune pare de bun augur, mai ales după ce relația Ankarei cu Moscova s-a răcit brusc, în ultima perioadă, pe baza susținerii separatiștilor kurzi, amplasarea unei baze militare ruse în apropierea frontierei cu Turcia și atacuri aeriene ruse împotriva rebelilor sirieni susținuți de Turcia, de asemenea în apropierea frontierei sale.
Cea mai clară cooperare a apărut în momentul atacului cu gaz sarin. Autopsia victimelor a fost realizat în Turcia, iar rezultatele autopsiei au arătat că în atacul comis în 4 aprilie, în oraşul sirian Khan Shaykhun, din provincia Idlib, au fost folosite arme chimice. Ministrul turc al justiţiei, Bekir Bozdag, și-a asumat comunicarea rezultatelor inclusiv legate de impactul și rănile provocate și sursa atacului, respectiv substanța utilizată - gaz sarin. Treizeci şi două de persoane rănite în atacul de marţi au fost aduse în Turcia, iar trei dintre ele au murit. Potrivit unui nou bilanţ furnizat de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO, organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra), 86 de persoane, dintre care 30 de copii şi 20 de femei, au fost ucise marţi în atacul chimic în nord-vestul Siriei.
Reacția Turciei a fost sincronă cu cea americană și occidentală în urma acestui atac, fiind condamnată deopotrivă utilizarea armelor chimice asupra populației civile de către regimul Bashar al-Assad. În plus, referințele la angajamentele internaționale ale Siriei, neutilizarea armelor de distrugere în masă, aderarea la Convenția privind armele chimice, predarea acestora din 2013 către comunitatea internațională spre a fi distruse, toate sunt subliniate de Ankara, la fel cum au fost de către Paris și Washington. Diferența minoră apare atunci când e vorba despre responsabilitatea Rusiei în atac: aici doar administrația Trump vorbește depsre complicitate sau indolență și tolerarea prezenței armelor chimice și a utilizării lor de către regimul Al Assad, ba chiar se anunță o anchetă în acest domeniu, în condițiile în care nici europenii, nici Ankara nu au abordat subiectul responsabilității Moscovei în atacuri.
Un alt punct de convergență s-a dovedit a fi cel al imposibilității ca Bashar al Assad să fie parte a viitorului Siriei. Atât Ankara, cu mare satisfacție, cât și Washingtonul și capitalele europene tratează acest subiect de pe aceste poziții. E adevărat că, dacă Washingtonul și capitalele europene mai timid, vorbesc despre aducerea lui Al Assad pentru a răspunde pentru crimele împotriva umanității, nu același lucru se întâmplă la Ankara, unde subiectul răspunderii internaționale a liderului alawit nu e discutat deloc.
Nu în ultimul rând, o convergență de opinii apare și asupra atacurilor americane, care sunt susținute fără nici o rezervă, ca și formele de legitimitate și legalitate ale lor, de către Washington, capitalele europene și Ankara. Coeziunea Occidentului aliat este astfel refăcută ca urmare a acțiunii americane, un lucru ce trebuia, poate reconfirmat. Turcia are trupe pe teren, trupe proprii, are interpuși și formate de opoziție siriene pe care le susține, de origine turkmenă și arabă sunită, și e pe teren în imediata apropiere a trupelor de blindate și antiaeriene americane, care separă această prezență de trupele SDF majoritar kurde, pentru a evita eventualele ciocniri turco-kurde. Aici rezidă și principala divergență turco-americană care vizează diferitele grupări kurde și calificarea drept teroriste a anumitor structuri kurde din Siria, cu precădere YPGPYD, pe care Turcia le leagă de PKK. Însă cooperarea pe teren s-ar putea aprofunda dacă SUA decid ca zonele aflate sub controlul lui Assad să fie contestate pe toată linia de opoziția siriană susținută de trupele americano-turce, cu suport material și logistic saudit și emiratez. O asemenea perspectivă întărește și mai mult cooperarea celor două state aliate, păstrând speranța Ankarei că nu va avea loc și crearea unui stat kurd ca urmare a războiului din Siria.
Recomandările noastre
