Cel mai mare MISTER al OMENIRII a fost REZOLVAT

Cel mai mare MISTER al OMENIRII a fost REZOLVAT

Experţii de la o universitate de top au rezolvat cel mai mare mister care pe mulţi oameni i-a pus pe gânduri extrem de mult timp.

Experţii au descoperit care este motivul pentru care deşi oamenii îşi fac nod la şireturi, acestea tot se desfac.

Au aflat că impactul repetat pe care piciorul îl face când oamenii merg sau aleargă, contribuie foarte mult la desfacerea nodului.

În timp ce mergem, şireturile se mişcă, şi asta le cauzează alunecarea din strânsoarea nodului, iar în cele din urmă se desfac complet.

Cercetătorii au făcut un test. Au filmat în slow motion un atlet care aleargă pe bandă şi au descoperit de fapt cum poate fi distrusă structura unui nod. Aceştia au mai observat dacă nodul nu e făcut cum trebuie, şireturile se pot desface şi după câţiva paşi.

Experţii au spus că deşi sunt mai multe moduri în care poţi face un nod, doar două metode sunt cel mai des întâlnite în rândul oamenilor. Aceştia au zis că una dintre metode durează mai mult, dar că procedeu, ambele eşuează în acelaşi fel.

 

Ne puteți urmări și pe Google News