Născut în vremea lui Maximian (285-305), fiu al unui senator din Perga Pamfiliei, Caliopie rămâne de mic orfan de tată.
Mama îl crește în dragoste de Hristos. Temându- se să nu cadă victimă prigoanei împotriva creștinilor, femeia își trimite fiul la Pompeiopolis, unde ajunge chiar în timpul unei sărbători păgâne. Caliopie recunoaște că este creștin și este supus la torturi cumplite, fără a ceda. Mama aude despre patimile fiului, își împarte averea săracilor, și vine la Pompeiopolis în ziua în care fiul era dus să fie crucificat. Era Joia Mare. Maica îi dă călăului cinci galbeni pentru a nu-l răstigni ca pe Hristos, ci cu capul în jos, din smerenie. Caliopie își dă duhul în Vinerea Mare. Mama moare și ea după ce-și îmbrățișează fiul coborât de pe cruce