Materialul de față nu este despre oportunitatea recunoașterii căsătoriilor gay în țara noastră, nici despre dreptatea pe care o au sau nu cei de la Coaliția pentru Familie, ci despre politicieni și despre o problemă spinoasă pe care domniile lor au tratat-o exact cum sună definiția golănească a activității lor de bază.

 Hai să o reamintesc, „politica e o femeie ușoară”. Parcă altul era cuvântul, dar nu-mi vine acum.

Înainte de alegerile parlamentare de anul trecut, când campania electorală era în toi, s-a nimerit ca deja celebra Coaliție să fi terminat strângerea celor trei milioane de semnături ale oamenilor care cereau introducerea în Constituție a definirii căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Unul după altul, liderii politici au făcut atunci declarații de susținere a inițiativei. Unii mai cu jumătate de gură – cel mai bun exemplu aici e Klaus Iohannis – alții declarându- se suporteri înfocați ai oricărei schimbări a Legii Fundamentale. În această ultimă categorie intră principalii lideri ai partidelor politice.

Părea că primul lucru pe care aveau să-l facă politicienii ajunși în Parlament va fi definirea căsătoriei! Acum lucrurile stau altfel, când proiectul inițial a fost amendat, când nici măcar nu se știe care dintre camerele Parlamentului ar trebui să fie primară în această problemă. Adevărul pare a fi altul, mult mai pământean și are legătură cu puterea nemăsurată a politicianului de a minți în campanie, de a spune exact ce vrea electoratul să audă, ca apoi, după alegeri, să facă tot ce vrea el.

În euforia perioadei pre-electorale nimeni nu avea timp să vadă realitatea. La Curtea Constituțională se discuta deja cererea unui cuplu de bărbați, căsătoriți în Belgia, de a fi declarat neconstituțional articolul din Codul Civil care împiedică recunoașterea mariajului lor în România

 De ce e el important? Pentru că eventuala obligare a statului român de a recunoaște căsătoriile unisex încheiate în alte țări ar intra în contradicție cu articolul care definește căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Sigur, un articol de Constituție are puterea lui, dar s-ar produce o discriminare (între două persoane cărora li se refuză căsătoria aici și două care devin „soț și soție” doar pentru că unul dintre ei are cetățenia altui stat). Discriminarea pe aceste motive – care țin de sex sau de gen – este foarte delicată în zilele noastre și statul s-ar expune la riscul unor sancțiuni.

Normal era ca politicienii să spună încă de atunci că e o cauză pe rolul Curții, că normal e să aștepți ca să vezi ce se decide acolo. Dar astfel de afirmații – precaute, din punct de vedere al tehnicii legislative – nu ar fi dat bine în acele momente, când fiecare vot era important.

Și uite cum, după alegeri, apar, ca din senin, tot felul de piedici în calea articolului cu familia! Ba proiectul nu e bun, ba unii politicieni ( cei mai mulți dintre ei tăcând în campanie) propun amendamente, ba proiectul este scos de pe ordinea de zi a Camerei Deputaților – chiar înainte de votul final! – că și-au dat seama că „adrisantul” nu era corect.

Pare că soarta articolului pentru care au semnat peste trei milioane de oameni este să fie amânat până după decizia Curții Constituționale în spinoasa problemă.

Și aici apare un alt motiv de întârziere. Dacă Parlamentul pare că stă după CCR, judecătorii constituționali declară ferm că, pentru a decide ce e de făcut în România, așteaptă un răspuns de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Întrebările către acest for au fost formulate de CCR încă din noiembrie, termenul indicat pentru primirea răspunsului fiind 30 martie. Normal era ca, la împlinirea termenului limită, CCR să-și ia inima în dinți și să decidă ceva: se recunosc au ba căsătoriile gay încheiate pe alte meleaguri.

Verificând zi de zi la Curte, am aflat că mult așteptata scrisoare cu „indicațiile prețioase” de la CJUE nu a venit nici măcar în ultima clipă. Judecătorii, constatând că nu au primit nimic de la Uniunea Europeană, au preferat să amâne dezbaterile până pe 27 iunie, urmând ca judecătorii europeni să fie rugați din nou să răspundă dilemelor celor români. Punem pariu că până la acest termen și în Parlament ar putea să apară diverse piedici procedurale?