SUA, reacție după după arestarea a sute de manifestanți în RUSIA. ”Este un afront la adresa democrației”

SUA, reacție după după arestarea a sute de manifestanți în RUSIA. ”Este un afront la adresa democrației”

Statele Unite consideră arestarea a sute de persoane la manifestațiile împotriva corupției din Rusia un afront adus democrației, a afirmat duminică purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, într-un comunicat

"Statele Unite condamnă cu fermitate reținerea a sute de manifestanți pașnici în întreaga Rusie. Reținerea manifestanților pașnici, a observatorilor drepturilor omului și a ziariștilor este un afront la adresa valorilor democratice fundamentale", a arătat Toner într-o declarație de presă. "Statele Unite vor urmări situația și facem apel la guvernul rus să elibereze imediat manifestanții pașnici", a adăugat el. "Rușii, ca și oamenii de pretutindeni, merită un guvern care sprijină schimbul liber de idei, o guvernare transparentă și responsabilă, un tratament egal în fața legii și posibilitatea de exercitare a drepturilor fără teama de represalii".

Poliția din Moscova a anunțat arestarea a circa 500 de persoane la un miting neautorizat convocat de opozantul Alexei Navalnâi, care a fost de asemenea reținut. Potrivit organizației OVD-Info, specializată în monitorizarea manifestațiilor, afirmă că ar fi vorba de "cel puțin 933 de persoane" în capitală și alte zeci în provincie. La Sankt Petersburg, unde s-au adunat duminică aproximativ 4000 de protestatari, au avut loc peste 130 de arestări, relatează agenția Interfax, citată de agerpres.ro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News