Polonia BLOCHEAZĂ Uniunea Europeană, dacă nu i se respectă CONDIȚIILE

Polonia BLOCHEAZĂ Uniunea Europeană, dacă nu i se respectă CONDIȚIILE

Polonia nu va semna Declarația de la Roma, care va stabili direcțiile UE după Brexit, dacă documentul nu cuprinde patru clauze impuse de Varșovia.

O schiță a declarației ce va fi propusă spre semnarea la summit-ul UE de la Roma, din 25 martie, afirmă că liderii europeni vor lucra pentru a promova progresul social și economic, precum și coeziunea și convergența, ținând cont de diversitatea modelelor sociale și de rolul partenerilor sociali.

Însă premierul polonez, Beata Szydlo, a stricat euro-festivismul printr-o declarație dată canalului TVN:

„Dacă declarația nu include problemele care sunt o prioritate pentru Polonia, nu vom accepta declarația.”

Lidera poloneză a adăugat:

„Unitatea UE, apărarea într-o cooperare strânsă cu NATO, întărirea rolului guvernelor naționale și regulile pieței unice, care nu trebuie să dezbine, ci să unească – acestea sunt cele patru priorități care trebuie incluse în declarație.”

La începutul săptămânii, Jaroslaw Kaczinski, președintele partidului de guvernământ Lege și Dreptate, a afirmat că Varșovia se va bate din greu la summit-ul UE de la Roma și nu va accepta nici o formă de Europă cu mai multe viteze.

Polonia s-a opus categoric realegerii fostului premier polonez, Donald Tusk, în funcția de președinte al Consiliului European, la summit-ul din 8-9 martie și a promis, ca represalii, că va bloca orice proiect major al UE care nu corespunde viziunii sale.

În Uniunea Europeană, deciziile se iau în unanimitate.