IMIGRANȚI irakieni, prinși în Spania într-un camion condus de un ROMÂN
- Simona Stupar
- 11 martie 2017, 13:21
Polițiștii spanioli au descoperit opt irakieni, dintre care patru copii, ascunși într-un camion frigorific și l-au arestat pe șoferul român al vehiculului, care se îndrepta spre Marea Britanie.
După ce au primit un apel anonim, ieri (vineri) agenți ai Gărzii Civile au deschis un camion frigorific (...) și au descoperit în interior opt irakieni, perfect sănătoși", a precizat pentru AFP Garda Civilă din provincia Teruel, în estul Spaniei, scrie AFP, citată de Agerpres.
În partea din spate a camionului, agenții au descoperit patru adulți și patru copii de 2, 5, 8 și 10 ani. Ei nu aveau asupra lor niciun document, însă ancheta a permis să se stabilească faptul că toți aveau naționalitate irakiană.
"Șoferul camionului, un cetățean român de 37 de ani, a fost arestat, sub acuzația de trafic de ființe umane", a precizat Garda Civilă.
Camionul plecase din regiunea Murcia, în sudul Spaniei, și se îndrepta spre Marea Britanie. "Nu știm deocamdată cum au ajuns familiile irakiene până în Spania", a spus purtătorul de cuvânt al Gărzii Civile.
Conform presei spaniole, luna trecută, o familie provenită din Irak a fost descoperită într-un camion frigorific, pe aceeași șosea, A23, și în aceeași provincie.
La 27 august 2015, descoperirea de către polițiștii austrieci care controlau un camion frigorific abandonat în apropiere de frontiera cu Ungaria a 71 de imigrați morți asfixiați a șocat Europa. Imigranții, care fugiseră de conflictele din Siria, Irak și Afganistan, fuseseră urcați în acel camion de traficanți în Ungaria.