Statele Unite sunt deja în "RĂZBOI"! Un ministru din administrația Trump aruncă "bomba"
- Theodora Sutiu
- 9 martie 2017, 10:48
Statele Unite ale Americanii sunt deja angajate într-un 'război comercial' de zeci de ani, însă acum sunt hotărâte să-și mobilizeze 'trupele' pentru un contraatac, a declarat miercuri ministrul american al comerțului, Wilbur Ross.
"Suntem într-un război comercial. Am fost în război comercial zeci de ani, de aceea avem deficite. Diferența este că acum trupele noastre se mobilizează", a declarat Ross într-un interviu acordat Bloomberg TV, conform Agerpres.
Administrația Donald Trump consideră că deficitele mari acumulate de Statele Unite față de China, Mexic și Germania sunt revelatoare pentru practicile comerciale neloiale pe care dorește să le încheie, dacă este necesar prin intermediul unor represalii vamale.
Wilbur Ross a lăsat totuși să se înțeleagă că un astfel de scenariu ar putea fi evitat. 'Nu va fi un război frontal. Dacă oamenii știu că ai o bazooka mare (aruncător de grenade antitanc), probabil că nu va trebui să o folosești', a asigurat el.
Noua strategie americană include renegocierea acordului de liber-schimb NAFTA între SUA, Mexic și Canada despre care Trump a afirmat că ar fi precipitat dezindustrializarea americană.
Ministrul american al comerțului a precizat că negocierile ar putea începe 'în a doua parte a anului', însă a avertizat că impactul acestora ar putea fi amânat.
"Aș vrea să văd rezultatele mâine, însă lucrurile nu merg așa", a spus Ross. "Negocierile nu ar trebui să dureze mai mult de un an. Însă cât timp va fi necesar pentru a le pune în aplicare și pentru a reduce (deficitul) este o chestiune diferită", a mai spus el.