La 28 de ani după evenimentele din 1989, într-un stadiu medieval al sistemului medical, pacienții cu afecțiuni pulmonare, dar cu o situație materială precară, continuă să spere să fie transplantați în România.

Cei mai norocoși sunt operați în străinătate, deși se neglijează faptul că Ministerul Sănătății și Primăria Generală a Bucureștiului au investit 10.000.000 de euro într-un centru de transplant pulmonar (Spitalul Sfânta Maria), iar un altul, privat, așteaptă acreditarea încă din anul 2014.

În perioada „post revoluționară”, România a avut peste 20 de miniștri ai Sănătății. „Cu toții ar trebui să fie obiectul unei anchete privind sutele de mii de crime care s-au produs în ultimii 28 de ani în spitalele din România”, scria un jurnalist acum câteva zile într-un ziar din Sibiu. Credeți că are dreptate? Unde în țară se poate face un transplant pulmonar, cunoscut fiind scandalul de la finele anului trecut cu privire la situația centrului coordonat de managerul Narcis Copcă?

În orice analiză europeană privind sistemul medical, România este în coada clasamentului. Anul trecut, am fost depășiți la calitatea serviciilor medicale de Muntenegru, Bulgaria şi Albania. Dar să nu uităm că exisă şi capitole la care România este pe primul loc! Din nefericire, suntem fruntaşii Europei la mortalitate infantilă, cu peste opt decese la mia de nou-născuţi.

În România, sunt aruncați la gunoi peste 280 de plămâni

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) cunoaște foarte bine situația și știe că, anual, sunt aruncați la gunoi peste 280 de plămâni și circa 130-140 de inimi.  Cu toate astea România preferă în acest timp să vireze sute de milioane de euro spitalelor private din Germania, Austria, Franța și Italia, pentru a trata români care pot fi operați și aici, mult mai ieftin, prin sistemul nostru privat.

Pacienții români care au nevoie de plămâni noi sunt direcționați către clinica AKH din Viena, unde o transplantare costă 120.000 de euro, excluzând costurile de cazare ale însoțitorului. Și asta, cu toată susținerea de care era capabil fostul ministru, Vlad Voiculescu!

În 2014, sistemul a preferat să sacrifice sănătatea sau chiar viața a peste 7.000 de persoane

Un exemplu dat de jurnalistul sibian ne arată că: statisticile CAS Sibiu din 2014 arată că, pentru 1.456 de intervenții făcute de sibieni în alte state, s-au decontat aproape 1,5 milioane de euro. Bani cu care, potrivit părerii specialiștilor, la Spitalul European din Sibiu se puteau face minimum de cinci ori mai multe intervenții. Sistemul a preferat să sacrifice sănătatea sau chiar viața a peste 7.000 de persoane (operabile teoretic în țară), față de cele 1.456 de persoane care au beneficiat de serviciile din afară. În 2014, România era datoare, din cauza sistemului găunos și corupt, care trimite pacienții dincolo de granițe, peste 200 de milioane de euro spitalelor private sau de stat din Europa. Toaste astea se întâmplă pentru că un sistem nu vrea să accepte realitatea. În orice stat al Uniunii Europene, asigurarea urmărește pacientul. Adică, concrect, banii urmăresc bolnavii. Și nu invers. „Dincolo” nu contează unde te tratezi, la privat sau la stat, câtă vreme beneficiezi de asigurare. Sistemul de acolo nu face diferențe, ci urmărește doar interesul pacientului!

În Franța, sistemul medical se compune din institutii de sănătate publice, de obicei spitale și instituții private, numitele clinici. Bolnavii sunt cei care își aleg tipul de instituție în care vor să se îngrijească sau opereze. Modul de finanțare al instituțiilor de sănătate publice și private diferă: spitalele publice primesc o sumă globală pe an, pentru activitatea pe care au făcut-o, în timp ce clinicile sunt plătite de asigurările de sănătate, în funcție de munca realizată.

Plămânii puși în România ar costa cu 30.000 de euro mai puțin!

Comparativ - la centrul de transplant de la Spitalul Sfânta Maria sau la Spitalul European din Sibiu (cu toate că are aparatură de ultimă generaţie și echipa de profesioniști, nu poate face niciun transplant pentru că ANT nu a dat răspuns dosarului depus încă din 2014) costurile unui transplant s-ar ridica la 90.000 de euro. Astfel, statul ar putea salva mai multe vieți și mulți oameni nu și-ar mai trăi ultimele clipe cu teama că nu vor mai apuca ziua în care să respire normal.

Doctorii români sunt buni în străinătate și nu în țară

Pacienții care aleg sistemul privat o fac din motive de confort și o mai mare disponibilitate a personalului, spitalele însă sunt mai aglomerate de către pacienții care nu dispun de o situație bună financiară. Iar când vine vorba de o boală mai complicată sau de vreun transplant la cei nevoiași, șansele de recuperare scad vizibil. Se înscriu pe liste de așteptare și stau cu sufletul la gură, până primesc un răspuns, dacă-l primesc, pentru plasarea pe formularul E112. Statul a ales să plătească cu 30% mai mult decât să salveze mai multe vieți, fără să conteze că în acele clinici din străinătate mulți bolnavi sunt tratați tot de medici români. Sunt specialiști, recunoscuți internațional, au nevoie de ei și le oferă ceea ce sistemul medical românesc le refuză cu bună știință.

În Europa există parteneriatul dintre spitalul public și cel privat, cu scopul de a salva și a economisi resurse din sistemul sanitar. Spre exemplu, bolnavii dintr-un spital public în care nu există un anumit serviciu vor merge la spitalul privat, iar medicii din sistemul public își vor opera și trata pacienții pe platforma tehnică din sistemul privat.

Dacă s-ar liberaliza sistemul ce s-ar întâmpla?

Ar trebui doctorii „de la stat” să devină la fel de profesioniști similar celor din „privat”? Ar exista cu adevărat o concurență a serviciilor medicale în care să primeze interesul pacientului? S-ar închide robinetul licitațiilor cusute cu ață albă din spitalele de stat? Ar dispărea interesul de milioane de euro al celor care gestionează, în rol de Dumnezei, cine beneficiază și cine nu beneficiază de tratamente în străinătate?

Trei măsuri de oprirea discriminării între spitale

Cele trei măsuri pe care Ministerul Sănătății le-ar putea adopta pe loc pentru a schimba radical „fața sănătății în România” sunt: oprirea discriminării între spitale, decontarea reală a actului medico-chirurgical și stoparea exodului de tineri medici către străinătate, prin actualizarea imediată a ordinului de formare a medicilor rezidenți, este părerea un renumit chirurg din sistemul medical privat.