Sfaturi importante pentru a trece cu bine prin cel mai lung şi aspru post din an. Anul acesta, credincioșii ortodocși și cei catolici sărbătoresc PAȘTELE în aceeași zi

Sfaturi importante pentru a trece cu bine prin cel mai lung şi aspru post din an. Anul acesta, credincioșii ortodocși și cei catolici sărbătoresc PAȘTELE în aceeași zi

Postul Pastelui, cel mai lung şi mai aspru din an, a început la miezul nopții de duminică spre luni, 27 februarie, şi durează 40 de zile. Este cel mai aspru şi cel mai lung dintre cele patru mari posturi ale Bisericii Ortodoxe, în această perioadă, credincioşii având parte de numai două dezlegări la peşte, în 25 martie de Buna Vestire şi în 9 aprilie, de Florii. Dacă în 2016, între Paștele catolic și cel ortodox a fost o diferență de cinci săptămâni, primul fiind sărbătorit la 27 martie, iar cel de-al doilea la 1 mai, în 2017, paștele catolic și cel ortodox cad în aceeași zi, la 16 aprilie.

În calendarul ortodox, Postul Paştelui ortodox începe pe 27 februarie şi se încheie pe 16 aprilie. Este cel mai aspru şi cel mai lung dintre cele patru mari posturi ale Bisericii Ortodoxe şi a fost precedat de două etape care pregătesc intrarea propriu-zisă în post. Este vorba de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, care în acest an a fost la 19 februarie, când s-a lăsat sec de carne, și de Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, anul acesta la 26 februarie, când se lasă sec de brânză.

Prima săptămâna din Postul Mare se numeşte Săptămâna Curată. Oamenii de la ţară, în special cei vârstnici, ţin cu sfinţenie câteva reguli, astfel încât, gospodăriile şi animalele lor să fie ferite de rele. După Lăsatul Secului de brânză, în Săptămâna Curată, nu se ţese. Cei care nu respectă această datină, pot avea parte de vizită inopinată a lui Toader, „care vine peste noapte şi încurcă iţele". Afectaţi ar putea să fie şi caii sau vitele ale cărui stăpân nu ţine sărbătoarea de San Toader. Animalele ar putea fi rănite sau atacate de fiare. Şi oamenii pot fi pedepsiţi să facă bube, iar leacul, împotriva acestei probleme cosmetice, este fasolea.

În perioada aceasta de 40 de zile este interzis consumul de carne sau de lactate. Mai mult decât atât, creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri necurate, pofte, petreceri, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul sufletesc.

După perioada de post, creştinii merg la biserică, unde se spovedesc şi se împărtăşesc. Totodată, în această perioadă se spune că este bine să se facă şi o slujbă de sfinţire a casei. Preotul este chemat la casa enoriaşilor, unde are loc stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor. De asemenea, se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea.

Dezlegare de peşte este pe 25 martie când se sărbătoreşte Buna Vestire şi pe 9 aprilie, în Dumininica Floriilor.

Din cauza regulilor stricte alimentare dar şi a perioadei îndelungate, medicii recomandă ca postul să fie evitat cu orice preț în anumite situații, cum ar fi în timpul sarcinii și al alăptării, de copii, de persoanele în vârstă, de cele care suferă de o boală cronică și de persoanele cu tulburări alimentare.

Simona Tivadar, medic primar diabet şi boli de nutriţie, îi sfătuieşte pe cei care nu pot să ţină postul decât dacă mănâncă margarină, soia, foietaj şi salate „înecate” în ulei, care mai mult îmbolnăvesc şi îngraşă, să-i lase pe alţii să-l ţină.

"Eu postesc fără carne. Mănânc aproape numai peşte, brânzeturi şi, din când în când, ouă. Iarna mănânc, uneori, vită, porc sau oaie, curăţând la micron grăsimea în exces. Cred că pateul vegetal, margarina, produsele «de post» fabricate «de casă», sunt copii pseudocomestibile ale tabloului lui Mendeleev, dubitabil igienice, iar foietajele, pateurile şi plăcintele vândute din abundenţă în patiserii în această perioadă înfundă coronarele, din cauza grăsimilor saturate, adică rele”, explică medicul Simona Tivadar pentru News.ro.

"Mâncaţi miercurea şi vinerea doar legume şi fructe, nu drăcuiţi în trafic şi veţi fi mai aproape de Rai. Altfel vă apropiaţi mai mult de bypass-ul coronarian sau veşnica pomenire, nu neapărat duioasă", mai spune medicul. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News