ALERGARE SĂNĂTOASĂ! De ce este recomandat nisipul?

ALERGARE SĂNĂTOASĂ! De ce este recomandat nisipul?

Experţii de la Asociatia Sportivă „SanaSport”, condusă de președintele Daniel Antonaru, societate organizatoare a “Maratonul Nisipului”, cel mai mare eveniment de profil din Europa, precizează că alergarea pe acest tip de suprafață îmbunătățește coordonarea și echilibrul.

Alergarea pe nisip este recomandată de tot mai mulţi specialiști din întreaga lume, întrucât scade considerabil presiunea la nivelul articulațiilor, sunt arse de 1,6 ori mai multe calorii în comparație cu alergarea pe o suprafață dură, iar procesul de tonifiere a musculaturii picioarelor este mai rapid. 

Sfaturile specialiştilor au fost ascultate, iar numeroşi constănţeni şi turişti au lăsat asfaltul pentru câteva luni şi şi-au concentrat atenţia pe alergarea pe plaja din Mamaia, pregătindu-se asiduu pentru evenimentul international care se va desfășura în vestita stațiune, pe 26 martie.

Până acum, aproape 700 de concurenţi români şi străini au răspuns pozitiv acestei provocări, organizatorii estimând că numărul participanţilor va trece de 1.000 la data startului. Sportivii pot opta pentru una din următoarele curse: maraton individual pe distanța de 42 km, semi-maraton individual 21 km și cursa individuală de 10 km. Totodată, părinţii au posibilitate de a alerga alături de copii lor, pe o distanţă de 1 km, în cadrul ineditei curse „Family Run”, eveniment realizat în parteneriat cu Asociaţia „Dăruieşte Aripi”, care are ca scop promovarea sportului în familie şi strângerea de fonduri pentru renovarea Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean Constanţa.

Totodată, alături de promovarea sportului de masă, litoralul românesc va deveni un punct important de atracție pentru sportivii internaţionali.

 

Ne puteți urmări și pe Google News